Newsroom

15 01 2008
Paradoxul lui Nicolăescu Imprimare E-mail
Scris de Andreea Anghel

Medicii de familie vor fi nevoiţi, începând cu luna februarie, să lucreze într-un nou program pe calculator cu ajutorul căruia vor ţine evidenţa pacienţilor şi vor putea înregistra toate consultaţiile, bolile şi tratamentele pacienţilor. Nu e uşor pentru nimeni, deoarece este un volum de muncă uriaş, care va lua mult din timpul unui medic, însă ce este mai grav e că mulţi medici nu au calculator sau laptop, cu toate că Ministerul Sănătăţii i-a asigurat că vor primi. Medicii se văd acum nevoiţi să-şi cumpere singuri computer, pentru că altfel nu-şi mai primesc nici banii.
Câtă vreme Ministerul Sănătăţii este condus de liberalul Eugen Nicolăescu, orice este posibil. De data aceasta, cei afectaţi de domnia lui Nicolăescu sunt medicii de familie, care vor fi obligaţi să lucreze pe calculator, dar fără calculator!
Ministerul Sănătăţii a decis introducerea Sistemului Informatic Unic Integrat pentru medicii de familie începând chiar cu luna februarie a acestui an. Acesta este un program special pentru calculatoare, cu ajutorul căruia medicii vor putea să ţină evidenţa pacienţilor lor şi vor putea să înregistreze toate consultaţiile, bolile, tratamentele şi reţetele eliberate. Problema nu este că medicii nu se vor descurca pe calculator, deoarece va exista o firmă care îi va învăţa toţi paşii necesari ca un medic de familie să poată beneficia de tehnologia modernă. Problema este că Ministerul Sănătăţii nu a achiziţionat niciun calculator sau laptop pentru aceştia. Astfel că medicii care nu au computer se văd obligaţi acum să achiziţioneze unul din propriile buzunare. Mai mult, reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti (AMFB) susţin că varianta actuală a acestui sistem informatic permite numai raportarea către Casele de asigurări şi nu constituie un ajutor în reducerea birocraţiei, pentru că nu permite printarea reţetelor, a certificatelor, a biletelor de trimitere, editarea registrelor. Astfel că medicii vor avea un volum uriaş de muncă, urmând ca în perioada ce va urma fiecare medic de familie să facă ore suplimentare pentru a introduce datele tuturor pacienţilor pe care îi au în evidenţă. „Va fi o povară suplimentară din cauză că nu există încă o bază electronică de date medicale”, a afirmat dr. Rodica Tănăsescu, preşedinta AMFB


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: