Centre permanenta

16 01 2008

Medicii de familie vor lucra şi pe ambulanţă

SocietateSimona TUDOR
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Medicii de familie din centrele de permanenţă vor acorda asistenţă de urgenţă la domiciliul pacientului, asemenea medicilor de pe ambulanţe. Această prevedere a fost cuprinsă într-o propunere legislativă a executivului, aflată, deocamdată, în dezbatere publică.

Centrele de permanenţă vor funcţiona în regim de cameră de gardă, rezolvând consultaţiile de urgenţă şi acordând servicii medicale corespunzând pachetului minimal şi pachetului de servicii medicale de bază, cu precădere solicitanţilor din teritoriul arondat, atât la nivelul centrului de permanenţă, cât şi în afara acestuia, se arată în Ordonanţa pentru modificarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, al cărei proiect se află în dezbatere publică.

Cu alte cuvinte, medicii de familie nu se vor mai limita la a acorda consultaţii medicale de urgenţă în centrul de permanenţă, ci va trebui să fie şi medici pe ambulanţă, calitate în care vor merge la pacienţi acasă dacă sunt solicitaţi. „Serviciul 112 va prelua în continuare aceste urgenţe, iar urgenţele de gradul II le va direcţiona către medicul de familie din centrul de permanenţă. Medicii vor merge la aceste cazuri şi vor asigura asistenţa medicală ca orice medici de pe salvare“, a declarat dr. Ştefan Popescu, directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj.

 

Medicii de familie vor avea colaboratori

 

Propunerea legislativă ar rezolva din start două probleme: pe cea a personalului medical de urgenţă (se ştie că staţiile de salvare din mediul rural nu au medici suficienţi) şi în al doilea rând s-ar face şi economii. În loc să fie angajaţi alţi medici pe salvare, ar urma să fie folosiţi medicii de familie din centrele de permanenţă.

Într-un centru de permanenţă vor fi angajaţi doar medicii de familie titulari. Aceştia vor lucra împreună cu medici rezidenţi de medicină de familie, interne şi pediatrie, cu regim de colaboratori externi.

Propunerea legislativă prevede şi faptul că autorităţile locale sau serviciul de ambulanţă judeţean va trebui să asigure medicilor din centrele de permanenţă şi mijloacele auto necesare deplasării la consultaţiile de urgenţă. Activitatea în afara centrului de permanenţă este coordonată de dispeceratul medical al serviciului de ambulanţă sau, după caz, de dispeceratul integrat, se mai arată în proiect.

 

Centrele de permanenţă vor fi dotate cu ambulanţe

 

Centrele de permanenţă din Dolj vor primi în curând patru din cele opt autosanitare pentru transportul bolnavilor, repartizate Serviciului de Ambulanţă Dolj de Ministerul Sănătăţii Publice, în cursul lunii trecute.

Medicii de familie văd cu ochi buni iniţiativa legislativă, deşi susţin că ordonanţa va reglementa o activitate cu care erau obişnuiţi prin centrele de permanenţă. „Legislaţia actuală nu interzice acordarea serviciilor de urgenţă, oferite deja, prin centrele de permanenţă. Nici sistemul de plată nu se va schimba; centrele de permanenţă vor rămâne pe acelaşi sistem de plată, pe număr de ore de permanenţă. Singura noutate, după părerea mea, este introducerea ambulanţelor“, susţine dr. Gheorghe Dumitra, coordonatorul centrului de permanenţă Sadova.

 

Lipseşte asistenta

 

Dr. Dumitra consideră că se impun şi unele modificări la proiectul propus, cum ar fi mărirea numărului de ambulanţe, stabilirea unor criterii de calitate şi unele modificări privind personalul de pe aceste ambulanţe. „Pe ambulanţe activează şofer şi medic, dar lipseşte asistenta. Or, este posibil ca serviciul 112 să interpreteze eronat informaţiile oferite de persoana care efectuează apelul şi atunci să îţi dai seama când ajungi la caz că aveai nevoie şi de asistentă“, a precizat dr. Gheorghe Dumitra.

Altă modificare se referă la includerea pe lista de colaboratori şi a medicilor rezidenţi în specialitatea urgenţă.

Centre de permanenţă în Dolj

Centrele de permanenţă sunt locaţii în care fac de gardă medicii de familie. În judeţul Dolj, există, potrivit dr. Ştefan Popescu, opt centre de permanenţă, la Amărăştii de Jos, Brabova, Pleniţa, Melineşti, Măceşu de Jos şi Sadova, Poiana Mare şi Bârca. Exceptând centrele de la Poiana Mare şi Bârca, toate celelalte funcţionează integrate cu substaţii de salvare.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: