Sistemul japonez de sãnãtate

27 01 2008

În revista sãptãmânalã Toyo Keizai apãrutã la 3 noiembrie 2007 se dezbate pe larg problema medicilor, spitalelor si clinicilor din Japonia. Situatia pare sã fie gravã, având în vedere faptul cã 43% din spitale functioneazã în pierdere, sectiile de Obstetricã-ginecologie, Pediatrie si Psihiatrie sunt nevoite sã-si întrerupã activitatea si numãrul personalului medical auxiliar expus violentei a crescut cu 30% în ultimul an.
Numãrul de medici variazã foarte mult în functie de prefecturã, se afirma în statisticile bianuale emise de Ministerul japonez al Sãnãtãtii. Se evidentiazã, în special, lipsa de obstetricieni, ginecologi si pediatri, mai ales în mediul rural si în prefecturile periferice. Numãrul de medici în Japonia la sfârsitul anului 2006 era de 277.927, cu 7.500 mai multi decât în 2004, din care un procentaj record de 17,2% sunt femei.
 
Dintre statele OECD, Japonia are cel mai redus numãr de medici (2) la mia de locuitori dintre tãrile dezvoltate, fatã de 4 în Belgia, 3,8 în Italia, 3,4 în Franta si Germania si 2,4 pentru Marea Britanie si SUA (cifre pentru 2005). Ca urmare, medicii japonezi trebuie sã lucreze mai mult, nu putine fiind cazurile în care se efectueazã 36 de ore continuu de serviciu.
La aceasta contribuie si faptul cã japonezilor le „place” sã meargã la spital, o statisticã OECD din 2004 aratã cã, în cursul unui an, japonezii merg în medie de 14 ori la spital, dublu fatã de italieni, francezi si germani, de trei ori mai mult fatã de media pentru cei din SUA. Conform profesorului Yoshikazu Kenjo de la Universitatea Keio, un medic în Japonia examineazã în medie de cinci ori mai multi pacienti decât unul din SUA si de 3-4 ori mai multi decât un coleg din Europa.
Povara medicilor creste si în virtutea necesitãtii obtinerii acordului informat al pacientilor si efectuarea pregãtirii necesare evitãrii riscului de a fi acuzat de malpractice. Medicii femei iau concedii de maternitate si îngrijirea copilului. Se naste un cerc vicios: suprasolicitarea în muncã forteazã o parte din medici sã renunte la activitate, obligându-i pe cei rãmasi sã munceascã mai mult si astfel sã „colapseze” la rândul lor.
În cazul obstetricienilor, se recomandã în mod frecvent interventiile de „cezarianã planificatã”, sub diverse motive medicale reale sau psihologice, în detrimentul nasterilor naturale.
Criza curentã se reflectã în statistici sumbre, precum aceea cã în 2006, la 667 de gravide transportate cu ambulanta le-a fost refuzatã internarea de trei sau mai multe spitale, iar 1.012 gravide au trebuit sã astepte mai mult de 30 DE minute în ambulantã pentru a fi gãsit telefonic un spital care sã le accepte. Aceasta în conditiile în care guvernul se strãduieste sã amelioreze rata natalitãtii care la 1,29%o este una din cele mai joase din lume.
Specialitatea de Obstetricã-ginecologie nu este preferatã de studentii la medicinã ai Universitãtii orasului Yokohama, dupã cum relevã o anchetã din noiembrie 2007 asupra 320 de medicinisti. 4% din ei ar dori o astfel de carierã ca primã optiune, desi 29% afirmã cã au dorit mai demult sã se specializeze în acest domeniu. Majoritatea citeazã ca factori descurajatori conditiile dificile de lucru, gãrzi multe si riscul ridicat de a fi implicati în procese de malpractice. Tendinta de a evita specialitatea de Obstetricã-ginecologice se accentueazã pe mãsurã ce se înainteazã în anii de studiu. Dintre mãsurile prevãzute de Ministerul japonez al Sãnãtãtii pentru ameliorarea acestei situatii este aceea de a creste cota pentru facultãtile de medicinã din prefecturile de provincie (fiecare prefecturã are o facultate de medicinã cu un numãr de locuri la admitere stabilite de guvernul central), scutind studentii de taxe de înscriere si de scolarizare, si oferindu-le chiar burse în schimbul promisiunii scrise ca, dupã absolvire, beneficiarii acestor facilitãti sã lucreze timp de nouã ani la spitalul sau departamentul la care vor fi repartizati. Aceastã solutie necesitã însã timp – sase ani de facultate plus doi ani de internat – si se poate lovi de barajul psihologic al tinerilor de a fi legati pentru un timp asa de lung. Actualul sistem de internat, care a debutat în 2004, este considerat de asemenea responsabil pentru crizã, deoarece tinerii medici aleg de obicei pentru internat spitale în orase mari, evitându-le pe cele universitare (din provincie) care astfel trebuie sã recheme medicii din asezãmintele spitalicesti locale pentru a putea functiona.
În cazul Pediatriei, unde numãrul de „puncte” pentru investigatii si tratamente invazive este mai redus si timpul pentru consultatie este mai lung decât pentru adulti, munca remuneratã si mai slabe deoarece salariul în spitalele guvernamentale este fix, indiferent de numãrul de ore de muncã (obiceiul arhicunoscut în România de a „cointeresa” personalul medical nu pare sã existe aici nici mãcar în imaginatie – N.A.). Spiritul confucianist al misiunii medicului de a pãstra sãnãtatea omului, ca obiectiv de bazã al activitãtii remunerate, de a-l trata gratuit când se îmbolnãveste si de a fi penalizat când tratamentul depãseste o anumitã perioadã de timp pare totusi sã fi dispãrut.
Într-un viitor articol voi relata despre problemele apãrute în sistemul de sãnãtate odatã cu îmbãtrânirea populatiei.
Dr. Mihaela SERBULEA,
Yokohama,corespondent „Viata medicalã”

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: