Nevoia de schimbare vs. teama de schimbare

31 01 2008


Costin Patrascu

Despre schimbare se poate vorbi in multe feluri: ca fiind sinonima cu adaptarea si flexibilitatea sau cu inconsecventa si nestatornicia, ca fiind esenta dinamizatoare a lumii de azi sau ca un pacat al ei. Unii considera schimbarea in planul individual ca o caracteristica a tineretii, a adaptabilitatii la schimbarea sociala, tehnica si informationala care are loc la nivelul supraindividual. Altii o vad insa ca fiind expresia superficialitatii si nehotararii, a neputintei de angajare, a lipsei de personalitate sau de maturizare.

In ultima vreme insa, sub imperiul consumismului si a culturii orientate catre tineri, schimbarea – la toate nivelurile: schimbarea stilului de viata, a dietei, a mentalitatilor, a raporturilor cu ceilalti, a valorilor si a idealurilor – pare a fi castigat batalia de imagine si astazi toata lumea pare a fi unanim de acord ca daca vrem sa ne fie (mai) bine, trebuie sa ne schimbam. Se pare ca dupa revolutia de emancipare a anilor ’60, resimtita atat in plan social cat si individual, “the wind of change” bate din nou cu putere. Si asta chiar daca, de data aceasta, schimbarea nu mai este atat o necesitate interioara de eliberare ideologica ci mai degraba consecinta presiunilor venite din domeniul economic si, in special, din zona serviciilor tot mai diversificate si mai orientate catre consumatorul individual. O oferta mai bogata te obliga sa alegi si, implicit, te obliga sa stii mai bine ceea ce iti doresti. Ori aceasta prespune un efort de autocunoastere. Cunoscandu-te mai bine si comparand ceea ce esti cu ceea ce ai putea fi daca ai apela la serviciile X, Y sau Z, atunci optiunea pentru schimbare nu poate fi decat deosebit de tentanta. In Romania de dupa oprimarea si indobitocirea comunista, acestor presiuni li se adauga totusi si o nevoie autentica a fiecarui individ de maximizare a potentialului sau uman, de autocunoastere si dezvoltare in directii fie interzise, fie ignorate anterior.

Cele doua imbolduri, exterior si interior, sunt astazi responsabile de simpatia generala de care se bucura ideea de schimbare individuala, ca si de perceperea celor mai putin flexibili ca perdanti, inadaptati sau “depasiti”.

Fie ca ne dam seama sau nu, noi ne schimbam oricum in permanenta, in primul rand ca o consecinta a maturizarii, programate genetic, a creierului nostru si in al doilea rand, sub influenta modelatoare a lumii din jurul noastru, a relatiilor cu ceilalti, a mass-media etc. Acest gen de schimbare are loc la toti oamenii (exceptand cazurile patologice), in mod natural, fara contributia noastra constienta, incepand din copilarie.

Dincolo insa de aceasta schimbare, sa-i spunem generala si nespecifica, exista schimbari care chiar tin de eforturile noastre constiente. Sau ar trebui sa tina. De exemplu, cineva isi doreste sa fie un profesionist mai bun, altul un parinte mai bun; unul vrea sa fie mai putin timid iar altul vrea sa fie mai putin dependent de altii.

Din pacate insa, sunt si oameni care fie nu stiu ca au nevoie de o schimbare in plan interior, fie nu stiu in ce anume consta schimbarea necesara. Primii, desi sunt nefericiti, cred ca responsabilitatea nefericirii lor revine destinului, zodiilor, lui Dumnezeu sau pur si simplu ghinionului si nu vor face nimic pentru a iesi din starea respectiva. Nefericirea lor e hotarata undeva deasupra lor. Pe acesti oameni este cel mai greu sa ii ajuti, pentru ca ei se considera complet neputinciosi.

Mult mai usor este insa sa ii ajuti pe cei care cred ca schimbarea depinde de ei. Chiar daca nu stiu ce anume trebuie schimbat si cum trebuie procedat. Un profesionist in domeniul consilierii psihologice sau psihoterapiei va reusi insa, cu tact si rabdare, sa-i conduca pe acestia catre miezul problemei, sa-i ajute sa descopere in ce consta schimbarea necesara si, finalmente, sa ii ajute sa o realizeze.

Pare destul de simplu, nu? In realitate insa, oamenii se dovedesc atat de complicati si fascinanti in parte si pentru ca vor, in acelasi timp, lucruri diametral opuse. Vrem sa ne schimbam si in acelasi timp vrem sa ramanem la fel. Vrem sa fim adulti pe picioarele noastre si vrem, cel putin uneori, sa mai ramanem copii. Gandim una si simtim alta – ca atunci cand ne spunem ca ar trebui sa ne apucam de treaba sar nu avem nici un chef. Sau simtim ceva si opusul a ceva in acelasi timp – exemplul tipic fiind indragostitul nemarturisit care doreste in egala masura sa-si declare iubirea si in acelasi timp evita orice ocazie de a face acest lucru. In paranteza fie spus, conceptiile psihanalitice ale lui Freud si a urmasilor sai se bazeaza tocmai pe viziunea aceasta conflictuala si dinamica a naturii umane.

De ce, daca suntem cu totii de acord ca schimbarea e buna, ne este totusi atat de greu sa ne schimbam?

Pentru ca viata noastra interioara, resorturile noastre psihice, nu tin in totalitate de controlul constient si, implicit, de vointa noastra. Sunt lucruri pe care, oricat de mult ni le-am dori, nu le putem schimba printr-o simpla hotarare. Ca atunci, de exemplu, cand cineva care stie ca e timid, isi spune in zadar ca “de maine, voi fi mai indraznet?”. De ce nu poate? Pentru ca vointa nu ajunge acolo unde isi are radacina timiditatea. Si nu numai timiditatea, ci si multe din trasaturile care ne caracterizeaza: activismul nostru (“lenea” sau “harnicia”), sociabiliatea noastra (“rusinosi” sau “tupeisti”), orientarea catre sine si lume (“introvertiti” si “extravertiti”), tipurile de relatii cu ceilalti (egalitare, de exploatare emotionala a celuilalt, de dependenta emotionala fata de altul etc.) si multe altele. Exista asadar schimbari care nu tin de vointa noastra, nu e suficient sa vrem sa ne schimbam pentru a reusi. Din nou, aici intra in scena psihoterapeutul care, cu mijloace specifice, ii poate ajuta pe cei care doresc sa se schimbe, sa o faca.

Ma intreba deunazi cineva de ce se tem oamenii de schimbare.

Raspunsul meu face trimitere, in primul rand, la ceea ce tocmai am discutat, si anume la faptul ca dorintei de schimbare intr-un sens i se poate opune o tendinta contrara, ascunsa mintii noastre constiente. De ce contrara? Pentru ca nimic din ceea ce suntem si nimic din ceea ce facem, spunem sau simtim nu este intamplator. Totul este acolo pentru un motiv anume, chiar si acele aspecte ale noastre de care am vrea sa scapam. Si ele servesc unui scop, adesea inconstient. Daca nu ar fi avut nici un rost, am fi scapat de mult de ele. Sau sunt pur si simplu mostenite genetic si atunci nu se poate face mare lucru pentru a le modifica. Dar lasandu-le pe acestea din urma deoparte si mergand mai departe cu firul logic, orice schimbare vine sa perturbe echilibrul interior, chiar si atunci cand acest echilibru este unul chinuit si chinuitor.
De exemplu, un copil abuzat emotional va deveni un adult care se va implica in relatii cu alti adulti de pe urma carora va suferi – pentru ca tipul acesta de relatie, chinuitoare si grea, este singurul tip de relatie pe care l-a invatat in copilarie si, indiferent cat de greu ii va fi intr-o relatie in care este umilit si rejectat, persoana respectiva va ramane in relatia respectiva pentru ca nu stie si ii este frica sa se implice intr-o altfel de relatie, chiar si intr-una considerata de majoritatea oamenilor ca fiind una normala. Pentru cineva care a crescut stramb, normalitatea sperie, indiferent cat de mult crede ca si-o doreste. Ironia face ca adesea, acesta nici macar sa nu isi dea seama de realitatea lucrurilor si sa alerge toata viata dupa himera a unei normalitati pe care de fapt nu si-o doreste. Intr-un limbaj ceva mai tehnic, Freud vorbea de tendinta la repetitie, adica de tendinta noastra de a face ceea ce am mai facut, de a reactiona similar in situatii aparent asemanatoare, de ne raporta la ceilalti intr-un mod familiar noua – chiar daca personajele si contexul s-au schimbat intre timp, iar vechea noastra modalitate de raspuns nu mai este adecvata.

De aceea, data viitoare cand veti dori sa schimbati ceva la dumnevoastra, ceva mai serios si mai profund, puneti-va cateva intrebari: de ce vreau sa schimb? Ce imi lipseste? chiar vreau sa ma schimb? Si daca vedeti ca nu reusiti sa va schimbati, intrebati-va ce aveti de fapt de castigat din vechiul dumneavoastra fel de a fi. S-ar putea sa nu va dati seama din prima clipa, dar beneficiile – sigure, certe – ale starii initiale s-ar putea sa fie mai mari decat beneficiile – teoretice, incerte – ale starii dorite. Invatati sa nu va pacaliti singuri!


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: