ARAFAT: „SALARIUL CORECT PENTRU MEDICI AR FI DE 2.000 DE EURO”

7 03 2008

ARAFAT: „SALARIUL CORECT PENTRU MEDICI AR FI DE 2.000 DE EURO”

Iniţiatorul SMURD, acum subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, spune că se luptă de mulţi ani cu mentalităţi retrograde pentru a putea salva vieţi. Nu este o exagerare dacă afirmi că viaţa doctorului Raed Arafat se confundă cu medicina de urgenţă. Cel care a creat SMURD, la Târgu Mureş şi apoi în toată ţara, nu este interesat de politică, deşi are o imagine bună şi este capabil să atragă capital electoral. Totuşi, partidele îi dau târcoale. „Poate la pensie”, glumeşte Raed Arafat în privinţa unei eventuale candidaturi la un post de parlamentar. El s-a aşezat „La masa Adevărului” pentru a da un diagnostic precis sistemului sanitar românesc, dar şi pentru a ne povesti multe lucruri interesante din viaţa sa.

– Ce se întâmplă cu serviciile de ambulanţă, aţi reuşit să reformaţi sistemul?

– Dacă aş zice da, aş minţi. Este imposibil să reformezi un sistem într-un timp atât de scurt. Am început să lucrez pe această temă cu actualul ministru, Eugen Nicolăescu, de acum doi. Primul pas a fost realizarea legislaţiei. În Legea 95 găsiţi titlul patru care se referă la asistenţa medicală de urgenţă şi pe acest titlu am lucrat intens împreună cu mai mulţi colegi. Încă lucrăm pe legislaţia secundară, mai avem puţin de terminat. Între timp am început achiziţia de echipamente. Acum lucrăm, în paralel, pe partea de instruire de personal. Se lucrează şi pe ambulanţă şi pe SMURD. În serviciile de ambulanţă încercăm, pe lângă dotarea nouă, să creştem calitatea prin cursuri, pregătire, sporirea cunoştinţelor. De exemplu, medicii de la Ambulanţă fac pregătire în medicina de urgenţă. Şi sunt destui. Va fi pentru ei un atestat de şase luni în medicina de urgenţă, pe care vor fi obligaţi să-l obţină. Finanţarea pentru instruire se face printr-un program al Ministerului Sănătăţii. Cei care lucrează la compartimentele de primiri urgenţe vor trebui să facă încă şase luni de cursuri suplimentare, deci în total un an. Trebuie să ajungem la faza la care să nu mai admitem să intre cineva la Ambulanţă fără să aibă minimum acest curs. Bineînţeles, acest curs nu înseamnă că ei înlocuiesc specialiştii de medicină de urgenţă, a căror pregătire este de cinci ani.

– Deci nu stăm prea bine cu specialiştii care lucrează la Ambulanţă…

– Gândirea greşită pe care o avem în continuare este că nouă ne trebuie peste tot specialişti în medicina de urgenţă pe Ambulanţă. Să luăm sistemele din toată Europa – Franţa, Anglia, Germania. Specialiştii de medicină de urgenţă, medicii, ies numai pentru urgenţele critice. De regulă o să-i vedeţi în sisteme, ieşind din spitale. Au o maşină, ies în întâmpinare pentru cazul critic cu maşină sau elicopter şi se întorc la spital. Pe Ambulanţe aveţi sistem paramedical, cu asistent medical şi există medici cu atestat cum dorim noi să facem şi care fac o parte din asistenţa medicală de urgenţă din prespital. Important de subliniat este că asistenţa medicală de urgenţă se practică pe nivele. Este o specialitate care se practică la nivel de competenţă începând cu cetăţeanul, acordând primul ajutor de bază, apoi cu personalul paramedical sau pompierul acordând primul ajutor pe care noi îl numim în România primul ajutor calificat. După cursuri de profesionalizare, pompierul poate folosi defibrilizatorul semiautomat, poate să facă anumite manevre salvatoare de viaţă. Îl practică, asistentul medical, la un nivel mai înalt decât paramedicul, are voie să dea anumite medicamente de urgenţă, pe baza unor protocoale prestabilite. După care aveţi medicul. Medicii îi împărţim în categorii care pot asigura asistenţa de urgenţă. Începem cu medicul de familie care poate să se deplaseze cu o urgenţă obligatorie la domiciliu, la cineva pe care îl doare burta, îl doare capul, are febră. Este o urgenţă din punctul de vedere al pacientului, dar nu e o urgenţă vitală. După care aveţi medicul de urgenţă sau anestezistul reanimator care asistă urgenţele critice. Specialitatea „medicină de urgenţă” este nouă aici. În România a început în ’93, în Anglia în anii ’70. De regulă aceste urgenţe critice sunt vârf de piramidă, 8-10 la sută, maximum, din cazurile la care se solicită Ambulanţă. La spital, la unitatea de primiri urgenţe trebuie să ajungem să avem întotdeauna cel puţin un medic de medicină de urgenţă care coordonează tura şi care ia deciziile. Trebuie să mai aibă cu el şi alţi medici, tot de urgenţă sau cu acest atestat de un an. De exemplu, ai o unitate care primeşte 150 de bolnavi pe zi. Aceasta nu poate să funcţioneze cu un singur medic, ci cu trei-patru medici care văd bolnavii de cum sosesc, îi consultă simultan şi hotărăsc ce investigaţii să le facă, colaborează cu spitalul care vine şi consultă.

– Suntem mai jos de nivelul anilor ’50 la acest capitol?

– Nu, deloc. Anul trecut am reuşit să dotăm 63 de unităţi de primiri urgenţe pe ţară prin programul Băncii Mondiale. Au mai rămas compartimentele de primiri urgenţe, care fac obiectul unui program în cursul acestui an. Până la vreo 250 de compartimente de primiri urgenţe vor avea dotarea de bază de resuscitate până la sfârşitul acestui an. Unităţile care au primit până acum, au o structură medicală care le deserveşte. Le-am dotat la trei nivele. Nivelul celor care au tot ce le trebuie, inclusiv la resurse umane, nivel intermediar şi nivel de bază. În privinţa nivelului de bază, chiar dacă nu au la momentul actual medic de urgenţă, când vine o urgenţă gravă, coboară anestezistul, internistul, cardiologul şi trebuie să găsească jos ce trebuie pentru acest bolnav. Specialitatea „medicină de urgenţă” este nouă aici. În România a început în ’93, în Anglia în anii ’70. Nici Anglia nu a ajuns să aibă numărul necesar de medici până în ziua de astăzi. Pentru că pregătirea este lungă şi să pregăteşti o specialitate nouă nu se face peste noaptea. În România s-au comis greşeli când a pornit această specialitate. În loc să fie luat un model cum este în Statele Unite sau Anglia s-a făcut un model „original”. Adică o specialitate de trei ani, foarte apropiată de medicina de familie. Când au început să pregătească primele generaţii, medicii au sesizat că ceva nu este în ordine, că trebuie să fie altfel pregătiţi pentru a putea face faţă. Ideea iniţială a fost că-i pregătim pentru Ambulanţe. Dar din ce în ce mai mult a rezultat că îi pregătim pentru unităţile de primiri urgenţe, care au început să apară în ’94-’95. După o perioadă, prin anul ’99, s-a aprobat ca specialitatea de trei ani să treacă la cinci ani, în conformitate cu prevederile europene. Făcând acest lucru am ajuns la o nouă etapă în pregătirea medicilor de urgenţă, dar greşeala s-a făcut tot în anul ’99, din cauza unor presiuni majore, că lipsesc medicii de urgenţă. S-a luat o decizie şi s-au făcut medici de urgenţă la comandă. Au dat un ordin şi medicii care au lucrat timp de cinci ani la Ambulanţă sau dispensare, sau la centrele de primiri urgenţe, chiar dacă nu au făcut pregătirea specifică s-a considerat că s-au pregătit la locul de muncă şi au dat un examen, care a fost mai mult sau mai puţin o formalitate. Ne-am trezit în două, trei zile cu vreo 300 de medici de urgenţă incluşi în sistem. Toată lumea s-a bucurat, ce bine că avem medici de urgenţă în plus. Dar aici am avut o problemă majoră cu alt aspect – calitatea. Nu am reuşit decât acum doi, trei ani să stopăm această intrare în medicina de urgenţă. Noi avem două categorii de medici de urgenţă. Una care a intrat pe programul de rezidenţiat, care a făcut trei sau cinci ani de pregătire specifică. Această categorie este limitată. Sunt vreo două-trei sute în ţară, dar continuăm să pregătim alţii. Şi avem o altă categorie care a obţinut examenul de specialitate mai uşor. Sunt medici de urgenţă pe hârtie, dar când te aştepţi de la ei la anumite lucruri nu pot să le facă. Este o bătaie de joc faţă de pacient. Soluţia ar fi ca aceia care nu au făcut rezidenţiatul sau nu pot să-l facă, să aibă o formă de pregătire de şase luni pentru prespital, similară cu ce se face şi în alte ţări. Ei nu ar putea accede la funcţii de coordonare a acestor unităţi sau la conducerea unei gărzi. În mod normal, ei pot ajuta un medic de gardă de urgenţă. Trebuie să fie o diferenţiere foarte clară între specialistul cu pregătire în rezidenţiat de cinci ani şi cel care face un atestat de un an. Amândoi trebuie să ştie să lucreze la nivelul de competenţă pe care-l au.

– Încă mor oameni din cauza faptului că ambulanţele ajung prea târziu la pacienţi. Când credeţi că nu se va mai întâmpla acest lucru?

– Am cumpărat în 2007 doar 100 de maşini de tip C, adică de terapie intensivă care trebuie să aibă obligatoriu medic în ele. Şi am mai cumpărat 700 de maşini de tip B, care pot lucra şi cu medic şi paramedic, şi cu asistent, şi cu paramedic pompier. Pentru că aparatura din ele poate să o folosească şi aceste categorii, fiecare la nivelul lui de cunoştinţe. Dacă mi-aş propune să gestionez problemele întregului sistem sanitar românesc cred că aş eşua pe toate fronturile. În aceste ambulanţe am introdus sistemul de transmitere date. Deja suntem la implementarea sistemului, cu colegii din Germania care ni le-au furnizat. Acum începe perioada de testare şi implementare pe anumite centre-pilot. Ce înseamnă acest sistem? La aparatele pe care ei le au în maşină pot să conecteze pacientul, să apese pe un buton şi automat să transmită datele despre starea acestuia la un centru de coordonare unde există un medic. Se văd toate datele. Medicul poate să-i dea sfaturi asistentului, paramedicului pompier. Îi spune dacă trebuie trimisă şi maşina de reanimare sau maşina cu medic de urgenţă, sau elicopterul dacă este într-o zonă favorabilă, sau să-l ducă la cel mai apropiat spital dacă nu poate să-i trimită sprijin. Ăsta este sistemul pe care acum îl dezvoltăm. Nu o să găsiţi niciunde un sistem în care medicii sunt baza asistenţei de urgenţă spitalicească.

– Ce nu merge, de fapt, în asistenţa de urgenţă?

– Toată lumea s-a obişnuit cu sistemul vechi, rusesc, care s-a bazat pe existenţa unui medic în fiecare ambulanţă. Mai mult, sistemul rusesc vechi s-a bazat pe ideea că ambulanţa este o formă de policlinică pe roţi. Pleacă cu ea pediatrul, dacă este cazul, pleacă neurologul, dacă e caz de neurologie, cardiologul… Sistemul modern european şi american zice că urgenţele vitale sunt întotdeauna la fel: respiraţia, circulaţia şi – dacă bolnavul e conştient, cu multe fracturi – durerea. Pentru aceste trei chestiuni, indiferent ce se întâmplă, trebuie să fie un medic sau paramedic pregătit. Să meargă să-i acorde primul ajutor.

– V-aţi dovedit un manager de succes. Aţi putea gestiona problemele întregului sistem sanitar românesc?

– Nu. Şi dacă mi-aş propune aşa ceva cred că aş eşua pe toate fronturile. Din această cauză, la momentul actual, domeniul meu este medicina de urgenţă. Începem să mişcăm nişte lucruri, să pregătim oamenii, începem să rezolvăm partea de plată a lor. De exemplu, începând cu aprilie să sperăm că vor ajunge sporurile de 50 la sută până la sută la sută. Vrem să atragem oameni cât mai mulţi. Domnul ministru a spus odată, la o videoconferinţă, că a dat tot ce s-a solicitat şi că acum e momentul să dea şi ei înapoi. Nu pentru noi, ci pentru pacienţi.

– Domnul ministru are şi altă problemă. De ordin politic…

– Sunt de acord aici. Dar s-a dat echipament. Pentru prima dată vorbim de 1.500 de ambulanţe cumpărate. Şi se vor mai cumpăra!

– Asta pentru că sunteţi Dvs. acolo!

– Dar şi pentru că ministerul solicită.

– La nivelul mentalităţilor, unde credeţi că ar trebuie acţionat?

– O schimbare de mentalitate niciodată nu se face peste noapte. Aici trebuie să intri pe măsuri punitive. Asta se face acum, cel puţin în sistemul de urgenţă. Nu cred că puteţi să spuneţi că în sistemul de urgenţă, în ultimele trei luni, nu am luat măsuri. S-au luat măsuri foarte serioase.

– Dar la nivelul întregului sistem sanitar?

– Încă o dată – mă ocup doar de un segment. Ca medic vă spun că multe lucruri depind de conducătorul fiecărei secţii. La SMURD Mureş, de exemplu, în ultimele luni s-au dat câteva sancţiuni. Şeful Ambulanţei Mureş a împărţit vreo 20 de sancţiuni, din păcate.

– Dar aceste măsuri s-ar putea aplica eficient în condiţiile în care şi oamenii ar fi plătiţi corespunzător, ceea ce nu este cazul…

– La SMURD sunt plătiţi exact cum sunt plătiţi cei de la Ambulanţă, pentru că este aceeaşi salarizare. Medicii şi asistenţii medicali de la SMURD sunt plătiţi la salariile spitalului. Nu există absolut nicio diferenţă. Nu este acesta motivul pentru care la SMURD se respectă anumite proceduri şi în altă parte nu. Măsurile punitive nu trebuie să fie neapărat de ordin financiar. Se pot da, pur şi simplu, sancţiuni scrise. De pildă un avertisment scris din partea conducătorului serviciului, avertisment pe care să-l afişezi la avizier. Şi credeţi-mă că este mai dureros pentru cel care se vede acolo decât pentru cel care primeşte 5 la sută din salariu. Sunt şi aspecte punitive prin care le interzici să lucreze undeva unde le place. De exemplu, asistenţii medicali lucrează şi în unitatea de primiri urgenţe, unde este un calvar.

– Credeţi că există resursele financiare ca oamenii să fie plătiţi mai bine?

– Pe partea sistemului sanitar s-a negociat o creştere salarială de 12 la sută. La sistemul de urgenţe, unde avem probleme majore, s-a pus acest spor de 50 până la sută la sută. Deci este un pas. Aş dori şi eu să-l văd pe fiecare medic plătit la nivelul din Germania. Dar poate România să plătească la nivel de Germania? Nu! Nu are acum, este imposibil. Vom ajunge acolo? Asta este întrebarea!

„În trei-patru ani, un medic ar trebui să aibă salariul de 2000 de euro”

– Nu aveţi impresia că se cheltuiesc inutil bani de la bugetul de stat pentru alte lucruri mai puţin importante?

– Dacă stăm să ne gândim, poate că mai găsim fonduri la bugetul de stat pentru Sănătate. Dar o rezolvare radicală în care să dai un salariu de două-trei mii de euro pentru un medic, nu ştiu dacă este o soluţie astăzi. Trebuie să fie un orizont de timp. Eu zic că, în trei-patru ani, ar trebui să ajungem măcar la nivelul salarizării din Europa Centrală. Adică un medic să aibă 1.500, 2.000 de euro. Dar nu numai prin această metodă poţi să atragi medicul. Acordă-i facilităţi – credite pentru locuinţe. Acum este proiectul acesta cu ANL-ul pentru rezidenţi. Acestea, dacă apar, vor încuraja tinerii să rămână în ţară.

– Care credeţi că este cel mai bun centru universitar din România în domeniul medicinei?

– Eu predau şi la Cluj şi Târgu Mureş. Pot să spun că ambele centre încă păstrează o parte din tradiţia lor. Din păcate, în învăţământ am mers în jos. Ar trebui să ne recăpătăm reputaţia pe care am avut-o pe învăţământul medical. La Cluj şi Mureş ne ocupăm de studenţi.

– Nu sunt tentaţi medicii tineri de acolo să plece în străinătate?

– Cunosc doi care au fost în Belgia şi Franţa şi s-au întors. Lucrează la noi acum. Sunt şi unii care pleacă şi se întorc.

– Rezidenţii se cam îndreaptă spre alte orizonturi…

– Acum vedem o stabilitate un pic mai mare. Înainte intrau în rezidenţiat o sută şi terminau zece. Acum pot să spun că rămân 60-70 la sută faţă de anii trecuţi. De ce pleacă din programul de rezidenţiat? Pentru că este o mare problemă în modul în care îi selecţionăm. Au fost foarte multe discuţii pe tema asta. Este corect modul în care îi selecţionăm la rezidenţiat? Părerea mea este că este dezastruos! Este corect modul în care îi încurajăm să facă o specialitate? Nu, nici măcar nu îi încurajăm. Dacă stăm să ne gândim, poate că mai găsim fonduri la bugetul de stat pentru Sănătate. Avem un examen care depinde la ora actuală de cât de multă abilitate are un student şi de norocul de a lua o anumită notă. Asta în loc să-l evaluezi pe activitatea lui, dacă a lucrat ca voluntar, dacă a făcut ceva, dacă are iniţiativă, cum se face în Statele Unite, în Anglia. Noi suntem limitaţi la o formă de evaluare care este foarte seacă, după anumite cifre şi răspunsuri. Se poate ca în ziua examenului cineva să se fi trezit cu o durere de cap şi să ia o notă mică, dar să fie totuşi foarte bun.

– Pentru ce sistem de evaluare aţi opta?

– Aş opta pentru un sistem în care lecţia în rezidenţiat să înceapă dintr-un trunchi comun, unde toţi să poată să intre şi selecţia să se facă diferenţiat, pe bază de interviuri. O selecţie pe baza capacităţii lor de a face ceva. Când am ridicat aceste probleme, toată lumea a spus că aşa o să fie corupţie şi o să fie pile. Pornind de la această premiză, blocăm uşa pentru orice reformă în sistemul de intrare în rezidenţiat.

„Mi s-a propus să intru în politică”

– Vi s-a propus să intraţi în politică?

– Da, dar eu nu intru în politică. Consider că sunt mai bun în domeniul tehnic, în medicina de urgenţă. Nu sunt expert în toate.

– În cazul formării unui nou guvern, aţi accepta portofoliul de ministru al Sănătăţii?

– Nu cred. Nu sunt expert pe tot domeniul sanitar. Eu aş vedea ministrul o persoană care să fie departe de medicină şi care să orchestreze un grup de tehnicieni pe diferite domenii. În momentul în care ministrul Sănătăţii este medic, există riscul să-i favorizeze pe cei din specialitatea sa. În câte ţări europene găsiţi un ministru al Sănătăţii care este medic? Foarte rar, chiar extrem de rar! Ministrul este cineva care stabileşte o linie politică a guvernului. Dar acest ministru are nevoie de un corp de tehnicieni pe domenii, pe specialităţi care să se dedice dezvoltării unui anumit aspect. Foarte multă lume critică că în actualul minister s-a dat foarte mare importanţă urgenţei. S-a dat mare importanţă urgenţei pentru că este o problemă care a fost neglijată şi pentru prima dată i s-a dat un asemenea elan. Până să ajung în poziţia de subsecretar de stat veneam aproape săptămânal la minister şi lucram în mod benevol pentru specialiate, lucram pe documentaţie, pe hârtii. Domnul ministru mi-a spus că mai bine vin acolo şi rezolv problemele de la un alt nivel decât să tot stau la uşă.

– Nu credeţi că a vrut să puncteze la capitolul imagine?

– Nu-i nimic. Problema mea este să mă lase să lucrez. Dacă era doar să se câştige imagine, nu eram lăsat să rezolv probleme. Doar cine nu vrea să vadă nu recunoaşte că în domeniul urgenţei sunt schimbări, că se mişcă ceva.

– Cât timp v-ar trebui să puneţi lucrurile la punct?

– Cât timp a durat ca SMURD Mureş să ajungă la faza actuală, unde nu prea avem reclamaţii? Ajungem la oameni în 10-15 minute. Aproape 10-15 ani a durat! Ceea ce am făcut în Mureş a fost criticat de mai multe persoane care au ajuns la minister şi au pierdut ocazii de a face ceva. Depinde dacă cineva va accepta să fie continuitate. Strategia este pusă. Ştim unde mergem. Ştim că mergem împreună cu Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă, cu serviciile de Ambulanţă, cu tot, să creăm un sistem integral. Începem să vedem sâmburele sistemului nu numai în câteva judeţe, ci în toată ţara.

– Continuaţi să descoperiţi nereguli…

– Nu mă duc undeva ca să dau cu parul în capul cuiva. Nereguli am găsit şi la Ambulanţă. În unele situaţii am găsit nereguli şi la unităţile de primiri urgenţe, şi la unele baze de la SMURD. Care este problema? Când neregula este generată de factori care n-au putut fi prevăzuţi, nu am absolut nicio problemă. Îi ajutăm, îi sprijinim. Când neregula este din cauza unei neglijenţe şi indolenţe, aici este intolerabil. Vă dau ultimul exemplu de la Vaslui, unde laringoscopului îi lipseau două baterii care costă nici mai mult, nici mai puţin de doi lei. Eu, să fiu medic pe maşina aceea nu aşteptam să vină cineva de la magazie, scoteam din buzunar şi cumpăram două baterii. Eu nu stau să mă uit la bolnav cum moare pentru că nu pot să-l intubez. Aici este diferenţa. Verificăm să nu existe neglijenţe grave în sistem. Să nu mai avem cazuri în care să ne moară oameni dintr-o prostie. În al doilea rând facem vizite de lucru unde discutăm problemele de pe teren, cum le putem rezolva. Dacă este un aspect obiectiv, îl luăm şi îl rezolvăm.

– Spuneţi-ne o problemă gravă de mentalitate de care v-aţi lovit.

– O problemă majoră a constituit-o ordinele ce stabileau competenţele. Am găsit asistenţi care dădeau consultaţii la domiciliu. În mod normal, un medic trebuie să facă asta. Asistenţii de la Ambulanţă, şi nu vreau să generalizez, s-au obişnuit, de pe timpul lui Ceauşescu, să meargă, să nu zică că sunt asistenţi, să creadă bolnavul că sunt doctori şi să le dea medicamente. Acum am reglementat totul. Legea asistentului medical zice că acesta prescrie medicamentul la recomandarea medicului.

– Dar nu riscă pedepse penale asistenţii care se dau drept medici?

– Normal. Dar văd că nu prea se înţelege. Şi suntem atacaţi, când noi de fapt protejăm bolnavii. Asistentului, în prespital, ordinul îi dă dreptul de a administra anumite medicamente. Are dreptul să administreze un alt număr de medicamente după ce consultă un medic şi îi transmite datele. Există şi un alt set de medicamente la a cărui administrare trebuie să fie medicul acolo. Pentru că sunt medicamente care pot produce complicaţii şi medicul trebuie să reacţioneze imediat. Prin această stratificare a competenţelor, pentru colegii noştri asistenţi am limitat administrarea de calciu, care era dat precum apa. Calciul este un medicament extrem de periculos. Acelaşi lucru la alte medicamente pe care le foloseau. Avem asistenţi care administrau digoxin intravenos sau intramuscular. Fără indicaţie şi uneori când era contraindicat. Acest medicament acţionează foarte serios pe inimă.

Modul în care selecţionăm medicii pentru rezidenţiat este dezastruos!

De exemplu, dacă bolnavul este cu infarct şi îi dai digoxin îi agravezi infarctul de nu ştiu câte ori. Trebuia să stopăm utilizarea acestor medicamente. Dar, în acelaşi timp, am cerut chestiuni care până acum nu le-au învăţat. Adică trebuie să ştie să intubeze o persoană cu stop-cardiorespirator, tot protocolul de resuscitare şi să dea medicamentele de resuscitare fără să consulte un medic. Ei trebuie să parcurgă o pregătire. Şi fiecare serviciu de ambulanţă ar trebui să ştie să o facă. Pentru că sunt protocoale stabilite pe plan internaţional, nu vorbim de chestii ultraciudate.

– În Ardeal aţi avut probleme cu etnicii maghiari care nu înţeleg limba română?

– Chiar dacă sunt oameni care într-adevăr nu ştiu să vorbească limba română, de cele mai multe ori echipele noastre au personal care ştie limba maghiară. Nu am avut niciodată problema asta.

– Dvs. vorbiţi limba maghiară?

– Nu.

– Regretaţi că nu aţi plecat în Franţa imediat după 1989?

– Nu. Acolo eram un pion dintr-un sistem. Aici, într-o formă sau alta, partip la crearea sistemului şi asta este foarte important.

– Vi s-au pus beţe în roate?

– Nu o singură dată, de mai multe ori. Şi acum ajung uneori în pragul disperării. Norocul meu e că am sprijin deschis din partea ministrului şi în diferite alte ministere. Colaborăm foarte bine cu Ministerul de Interne. Este nevoie de sprijinul lor la ce facem în momentul actual. Pe linia aviaţiei, pe linia echipajelor de prim ajutor. Având tot acest sprijin, piedicile încep să fie mai puţine.

– Cum reacţionaţi atunci când sunteţi şicanat?

– Mă duc şi mă culc şi mă trezesc a doua zi şi uit totul. Şi o iau de la început.

– Cum aţi colaborat de-a lungul timpului cu miniştrii Sănătăţii?

– Cel mai mare sprijin din partea miniştrilor Sănătăţii l-am obţinut atunci când ei nu erau medici. Îmi pare rău, dar trebuie să o spun. Cu domnul Hajdu Gabor am dezvoltat un sistem pentru răspândirea SMURD pe un număr de judeţe, după care a venit doamna Bartoş şi l-a desfiinţat în două minute cu o semnătură. Încă de atunci puteam să pornim anumite reforme în sistemul de urgenţă. Domnul Blănculescu, ministrul Controlului în cabinetul Năstase, ne-a sprijinit şi am ieşit cu Ordonanţa de urgenţă privind aviaţia care lucrează pentru SMURD. Trebuie recunoscut, însă, că numai acum am reuşit să mişcăm lucrurile cu viteză şi amploare.

– Aveţi origine palestiniană, ţineţi legătura cu rudele Dvs. din ţara natală?

– Da. Cu mama, cu fratele. Am o soră care lucreză în Dubai.

– Nu-i aduceţi în România?

– Nu şi nici ei nu vor să vină. Pentru mama ar fi foarte greu. Nu are cu cine să stea. Pentru o femeie la 70 şi ceva de ani este foarte greu să o scoţi de la anturajul ei şi să o aduci într-un nou anturaj cu care nu este obişnuită.

– Aveţi de gând să vă implicaţi şi în Palestina pentru a construi un sistem gen SMURD?

– E greu. Când am fost ultima dată acolo, în ’98, am întrebat dacă este nevoie de instruire de personal. Dar nu vreau să mă întorc. Nu am de gând să plec de aici. Sunt implicat, însă, pe linia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu proiecte internaţionale.

– Nu credeţi că un post de parlamentar v-ar da posibilitatea să faceţi mai multe pentru ţara Dvs. de origine?

– Nu. Politică nu fac.

– Veţi candida vreodată pentru un mandat de parlamentar?

– Poate la pensie, nu acum.

– Mai aveţi timp pentru familie?

– Trebuie să recunosc că familia încape foarte puţin în programul meu. Este extrem de dificil să faci o familie cu toată activitatea şi cu programul meu actual.

– Sunteţi islamic sau creştin?

– De religie sunt islamic, dar nu practicant. Eu cred că toate religiile vin din acelaşi loc şi toată lumea este la fel.

– Cum aţi perceput poporul român?

– Niciodată nu judeci un popor prin prostia unora. Eu mă simt foarte bine în România.

– Sunt primitori românii?

– Fără discuţie! Altfel nu puteam să stau aici. Şi toată lupta asta se întorcea împotriva mea dacă oamenii nu erau primitori şi nu aveau discernământ. S-a încercat de mai multe ori să se mintă că sunt terorist. Au fost folosite mult în anii ’90 aceste idei. Dacă oamenii nu erau cu dicernământ puteam să o păţesc în sensul ca nici măcar să nu mai deschid gura. Cea mai mare prostie, când cineva face o prostie, este să judeci o întreagă populaţie din pricina unora. Faptul că unii au acţionat cum au acţionat pentru că au avut anumite interese, nu mă determină să judec pe cineva.

– Va ajunge vreodată salvarea, la urgenţe, în opt minute?

– Noi am lăsat un timp realist pentru asta – până în 2014. Sunt nişte probleme care duc la întârzierea ambulanţelor. Nu totul poate fi aruncat în cârca Ambulanţei. Lăsând şi traficul de o parte. Am găsit spitale în care atunci când ajunge ambulanţa nu-i preiau bolnavul. Îl trimite la alt spital. De multe ori ambulanţa duce bolnavul la primul centru de primiri urgenţe, acolo nefiind locuri este trimis la al doilea, la al treilea şi avem situaţii în care ambulanţa s-a plimbat cu un bolnav şi patru, cinci ore. În momentul în care ai un număr de ambulanţe limitat, este catastrofal ca o maşină să fie ocupată patru-cinci ore cu un pacient. Încercăm să schimbăm sistemul, să facem ca spitalul care rămâne fără locuri să anunţe ambulanţa că nu mai are locuri pentru cardiologie sau interne, iar ambulanţa să meargă automat să caute alte spitale. La anumite ore din zi te trezeşti că mai sunt câteva spitale care primesc şi restul care nu mai primesc pacienţi.

– În asemenea cazuri nu s-ar impune pedepse penale?

– Ei zic că nu au locuri. Aici situaţia este la limită. Ambulanţa începe să-l plimbe, când în mod normal, indiferent că sunt locuri sau nu, bolnavul trebuie să ajungă într-o unitate de primiri urgenţe, consultat, investigat, cu un diagonist stabilit. După care să se găsească un loc pentru el de către spitalul respectiv în altă unitate spitalicească şi abia atunci trebuie chemată o altă maşină care să vină să-l ducă acolo pentru internare. Nu este datoria ambulanţei să se plimbe în tot Bucureştiul să caute locuri. Criza de unde apare? Nu sunt plasate paturi suficiente pentru admitere urgenţe în anumite specialităţi în Bucureşti, nu este coordonat sistemul astfel încât unităţile de primiri urgenţe să aibă autonomie şi să primească un bolnav, să-l consulte şi să vadă dacă îl admite sau nu. Şi la toate acestea lucrăm acum să le schimbăm. La momentul actual avem şase puncte de plecare al Serviciului de Ambulanţă. În curând vom avea şase puncte de plecare plus 22-24 de puncte de plecare ale pompierilor. Ce înseamnă acest lucru? Că aceste echipaje vor parcurge distanţe mai scurte pentru bolnavi şi vor ajunge în timp mai scurt. Sistemul nu l-am inventat noi. Îl veţi găsi la Paris, Berlin, New York. Este sistemul pentru oraşele mari. Puncte multe, reducerea distanţei. Întotdeauna maşina va ajunge în opt, nouă minute. Şi aici vă dau exemplul pompierilor. Nu prea am auzit ca pompierii să ajungă mai târziu de 10-15 minute la un caz, cu maşini de 22 de tone. De ce? Pentru că sunt amplasaţi strategic. În momentul când vei pune ambulanţa în aceleaşi puncte de unde pleacă aceste maşini pentru incendii, normal că vei scurta timpul. În zonele rurale avem echipaje de prim ajutor pe unităţile de pompieri civili sau militari. Aceste unităţi sunt subordonate Dispeceratului 112. Când apare un caz sunt trimişi şi încep să transmită date, informaţii. Sunt situaţii în care judeţul Mureş trimite medic chirurg după ei, maşină de urgenţă de la Ambulanţă sau de la SMURD, maşină de reanimare. Deja în judeţul Mureş timpul de sosire nu atinge mai mult de 15 minute. Acest lucru e posibil, dar pentru acest lucru trebuie să crezi în reforma sistemului de urgenţă.

– Ce ar trebui făcut pentru ca în Ministerul Sănătăţii lucrurile să meargă?

– Problema sistemului sanitar a fost lipsa continuităţii în cadrul ministerului. Venind din an în an un ministru, fiecare a uitat ce s-a făcut înainte şi a luat treaba de la început. Şi asta a făcut ca sistemul sanitar să sufere enorm. Recomandarea mea este să avem viziunea continuităţii, să păstrăm o memorie în instituţiei. Memoria instituţională nu poate să fie distrusă. Şi avem ministere care şi-au păstrat memoria instituţiei. Veţi găsi în ele secretari generali care au lucrat înainte şi lucrează şi acum. Când vii la un minister şi totul e schimbat până la nivel trei-patru, ai ucis memoria instituţională. Sfatul meu pentru sistemul sanitar este păstrarea unei continuităţi. Este extrem de important. Respectarea lucrurilor făcute bine de cineva şi preluarea lor pe mai departe.

Cel mai redutabil adversar

Timpul este cel mai mare adversar al meu, acum, în ceea ce fac, pentru că este scurt şi trebuie realizate multe. Timpul este cel mai mare adversar al medicilor, atunci când intervin la un caz critic. Dar este şi cel mai mare adversar al meu, acum, în ceea ce fac, pentru că este scurt şi trebuie realizate multe. Nu pot fi făcute toate într-un timp scurt. Sper să putem şi în următorii ani să dezvoltăm sistemul. Lucrăm contra timpului sub toate aspectele, atât în medicina de urgenţă, cât şi pentru dezvoltarea ei.

Oamenii „din umbră”

Sunt mulţi soldaţi necunoscuţi în crearea modelului de medicină de urgenţă din România. Cel mai mare susţinător al meu este, fără discuţie, populaţia. Pentru că ştie foarte bine ce înseamnă acest sistem pentru ea. Dar oamenii „din umbră” au fost şi sunt mulţi. Sunt mulţi soldaţi necunoscuţi în crearea SMURD şi în crearea modelului de medicină de urgenţă din România. Începând cu străini care ne-au sprijinit şi care nu prea au fost văzuţi, colegii din Scoţia, din Germania, Canada, Statele Unite şi colegii voluntari.

Poveste de viaţă

Pompierii au salvat SMURD

Nu pot să spun că nu m-au sprijinit românii, deşi la începurile SMURD m-am confruntat cu o împotrivire totală din partea reprezentanţilor sistemului. Am avut, însă, în acelaşi timp, sprijin total din partea unor oameni care au avut poziţii cheie. Când a venit aşa-zisa baracă, unitatea de primiri urgenţe, care a fost adusă din Scoţia, am purtat un război deschis cu fostul director al Direcţiei de Sănătate de atunci. El avea alte concepţii – că nu trebuie să vină străinii să ne ajute. Era atunci războiul din Somalia şi ne spunea să se ducă acolo că nu avem nevoie de „prostiile lor”. Profesorul Mircea Chioreanu m-a sprijinit foarte mult şi a luat bobârnace în cap cât a încăput pentru asta.

Ameninţări cu puşcăria şi discriminare

Era un domn pe nume Băndilă, general în rezervă şi consilier al ministrului Sănătăţii, cu alţi câţiva care mai sunt în sistem, şi care au făcut o ţintă din noi. Venea la Mureş, îi spunea profesorului Chioreanu că va intra în puşcărie pentru că mă sprijină. Unul dintre lucrurile pe care puţină lume îl ştie este că, înainte de această unitate de primiri urgenţe, am funcţionat într-o cameră. Era vestiarul chirurgilor. Acolo am făcut prima cameră de resuscitare cu scoţienii, era primul proiect scoţian. Acolo am avut un congres de medicină de urgenţă, la care au participat reprezentanţi din10 ţări, în 1993. A venit domnul Băndilă, m-a luat deoparte, şi mi-a zis că sfatul lui este să nu mai apar deloc în mass-media. „Să nu laşi pe nimeni să te mai filmeze, să nu spui nimic din ce faci! Cu cât laşi un românaş să iasă în faţă şi să spună că el face nu avem nicio problemă”, mi-a recomandat domnul Băndilă. Răspunsul meu a fost simplu. După două zile am lansat camera pe care mi-au făcut-o scoţienii şi, bineînţeles, am ieşit în presă şi am spus ce s-a făcut. Au mai venit cu sprijin şi ne-au salvat sistemul militarii pompieri. Dacă pompierii nu luau SMURD-ul sub aripa lor în ’91 şi nu continuau să-l sprijine ar fi fost desfiinţat.

Carte de vizită

născut la 24 mai 1964, la Nablus, Palestina

soseşte în România în 1981

medic specialist ATI

a înfiinţat şi coordonat Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD)

în 2003 primeşte Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler

subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. (Varianta integrală, on-line) George Rădulescu

(Adevărul, Pag. 18)


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: