Ministerul Sănătăţii vrea să ia sindicatelor rolul decizional

18 03 2008

OLT. Ministerul Sănătăţii Publice a anunţat Federaţia SANITAS de intenţia de a modifica prevederile viitorului contract colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, fiind de acord doar cu un rol consultativ al sindicatelor în privinţa aplicării politicilor sanitare.

„Joi voi participa la un Consiliu Naţional, la Bucureşti, unde vom discuta această problemă. Federaţia ne-a informat despre intenţia ministerului, însă cu siguranţă că vom face ceva în această privinţă. Ministerul Sănătăţii şi-ar dori ca sindicatele să aibă doar un rol consultativ în procesul decizional, deşi noi am câştigat, prin contractul colectiv de muncă semnat în 2006, care este în vigoare şi astăzi, dreptul de a aviza toate deciziile importante care se adoptă la nivel de unitate. Adică să fim prezenţi şi să ne dăm acordul la semnarea contractului cu Casa, să avizăm concursurile prin care se recrutează personalul, să avizăm fişa postului, să participăm la stabilirea criteriilor de încadrare şi salarizare etc. Un drept odată câştigat nu ne mai putem permite să-l pierdem. Nu putem să negociem sub contractul în vigoare“, a declarat Roxana Dragomir, proaspăt reconfirmată în funcţia de preşedintă a Uniunii Judeţene SANITAS, formaţiune sindicală afiliată la Federaţia SANITAS.

Contractele colective de muncă semnate între sindicatele cadrelor medii din unităţile spitaliceşti din judeţ şi echipele de conducere ale spitalelor expiră în vară, după ce, anul trecut, au fost prelungite prin acte adiţionale la contractele semnate în 2006. Noile contracte se vor negocia având la bază viitorul contract colectiv semnat de federaţie cu ministerul şi, în acestea, susţin sindicaliştii, nu au cum să nu se regăsească atribuţiile de negociator în numele fiecărui membru de sindicat şi pentru orice problemă legată de locul de muncă. Olt si Valcea – Alina MITRAN\

Gazeta de Sud- Dolj


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: