Evaluarea trimestrială poate creşte salariul unui medic cu 50%!

5 04 2008

Anca-Adina JITARU (anca_adina.jitaru@telegrafonline.ro)

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu a promis o nouă majorare a salariilor pentru cadrele medicale. „Am dublat salariul minim pentru medicul primar, aproape am dublat salariul pentru medicul specialist şi pentru alte categorii de personal medical. Cu alte cuvinte, am crescut încadrarea minimă de la care pleacă fiecare salariu în parte. Mi s-a părut un gest de normalitate faţă de personalul medical, să dăm un semnal serios că ne interesează modul în care trăieşte şi munceşte doctorul român”, a susţinut ministrul. Mai mult, Nicolăescu intenţionează să înainteze o hotărîre de Guvern prin care să acorde mai multe prime de stabilitate. Astfel, dacă anul trecut se acorda o singură primă de stabilitate, în trimestrul patru, la nivelul salariului minim pe funcţie – care pentru un medic primar era de 850 de lei, anul acesta, prima va fi tot la nivelul salariului minim – pentru medicul primar acesta a ajuns la 1.500 lei – însă va fi acordată de două ori, o dată în trimestrul doi şi o dată în al patrulea trimestru. Mai mult, potrivit unui proiect de hotărîre de Guvern, privind aprobarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte procentul concret de majorare sau diminuare a salariilor de bază, elaborat de ministerul Sănătăţii şi supus dezbaterii publice, salariile medicilor vor putea fi majorate cu pînă la 50%, în funcţie de punctajele obţinute la evaluarea trimestrială. În cazul în care activitatea lasă de dorit şi nu sînt întruniţi indicii de competenţă, cadrul medical poate avea surpriza neplăcută de a se trezi cu salariul micşorat. Printre criteriile de verificare a activităţii medicilor se numără şi serviciile medicale spitaliceşti contractate cu casa de asigurări de sănătate, indicatorii specifici de performanţă asumaţi de şeful de secţie şi performanţa individuală evidenţiată prin numărul şi complexitatea cazurilor tratate de fiecare medic în parte. Evaluarea trimestrială se face prin acordarea unui punctaj de la 1 la 5 pentru fiecare criteriu. Dacă un medic a obţinut punctaj maxim, salariul de bază poate fi majorat cu pînă la 50%!


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: