Spor de prevenţie sanitară pentru tot personalul medical

9 04 2008

ntregul personal medical va primi sporul de prevenţie sanitară, sporul pentru condiţii speciale, începând din luna mai. Până pe 22 aprilie, când expiră actul adiţional, va trebuie semnat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Luni, Federaţia Sanitas şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, au semnat un acord prin care se vor acorda nişte drepturi suplimentare personalului din sănătate. Astfel, alte şapte categorii de personal vor benficia de sporul pentru condiţii speciale de muncă printre care cei din medicina internă, sălile de naştere, neonatologie, chirurgia oftalmologică şi ORL, neurologia, a precizat, preşedintele Sanitas, Marius Petcu.

Susa Gandul

Beneficiu Federaţia „Sanitas” a obţinut drepturi suplimentare

Liderul sanitarilor a declarat că, tot din mai, întreg personalul din domeniul sănătăţii va beneficia de sporul de prevenţie sanitară, care până acum era acordat doar cadrelor medicale de specialitate. De asemenea, în urma acordului semnat luni, urmează a fi acordată şi prima de stabilitate în sistemul sanitar, a mai spus Petcu. Federaţia Sanitas a renunţat, în 24 ianuarie, la greva generală, după semnarea unui acord cu Ministrul Sănătăţii care prevedea şi creşteri salariale de 11 la sută, din care şase la sută în aprilie şi cinci la sută din octombrie. „Urmează să facem calculele, să vedem dacă însumate, cu aceste sporuri ajungem la majorarea salarială de 30 la sută pe care am cerut-o iniţial”, a conchis Petcu. (L.S.)


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: