Cheltuieli ce pot fi deduse de catre contribuabilii ce desfasoara activitati independente

10 05 2008

Autor: Av. Andreea Preotesoiu (Taxe impozite.ro)

Toti contribuabilii care isi tin contabilitatea in partida simpla sunt obligati sa aiba o evidenta clara a veniturilor si a cheltuielilor deductibile din cursul fiecarui an fiscal, in vederea stabilirii si aplicarii impozitului pe venit. Nu orice cheltuiala poate fi scazuta insa din totalul veniturilor. Conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca cheltuielile, pentru a putea fi deduse, sunt:
– sa aiba legatura directa cu activitatile desfasurate in scopul realizarii de venituri, fiind cheltuieli efectuate in interesul si in cadrul profesiei respective;
– sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost platite;
– sa fie justificate prin documente;
– sa respecte, daca e cazul, regulile privind amortizarea, prevazute in titlul II din Codul Fiscal.

In privinta cheltuielilor cu primele de asigurare, pentru a fi deduse acestea trebuie sa fie efectuate pentru:
1. active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;
2. activele ce servesc ca garantie bancara pentru creditele utilizate in desfasurarea activitatii pentru care este autorizat contribuabilul;
3. boli profesionale, risc profesional si accidente de munca;
4. persoane care obtin venituri din salarii, potrivit prevederilor cap. III din titlul III al Codului Fiscal (referitor la impozitul pe venit), cu conditia impozitarii sumei reprezentand prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul platii de catre suportator.

Iata cateva exemple de cheltuieli deductibile, oferite de normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal:

– cheltuielile cu achizitionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar si marfuri;
– cheltuielile cu lucrarile executate si serviciile prestate de terti;
– cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrari si prestarea de servicii pentru clienti;
– chiria aferenta spatiului in care se desfasoara activitatea, cea aferenta utilajelor si altor instalatii utilizate in desfasurarea activitatii, in baza unui contract de inchiriere;
– dobanzile aferente creditelor bancare;
– dobanzile aferente imprumuturilor de la persoane fizice si juridice, utilizate in desfasurarea activitatii, pe baza contractului incheiat intre parti, in limita nivelului dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei;
– cheltuielile cu comisioanele si cu alte servicii bancare;
– cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizarile corporale si necorporale, inclusiv pentru stocurile detinute, precum si primele de asigurare pentru asigurarea de risc profesional potrivit legii;
– cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile din patrimoniul personal, cand acestea reprezinta garantie bancara pentru creditele utilizate in desfasurarea activitatii independente a contribuabilului;
– cheltuielile postale si taxele de telecomunicatii;
– cheltuielile cu energia si apa;
– cheltuielile cu transportul de bunuri si de persoane;
– cheltuieli de natura salariala;
– cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decat impozitul pe venit;
– cheltuielile reprezentand contributiile pentru asigurarile sociale, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de somaj, pentru asigurarile sociale de sanatate, pentru accidente de munca si boli profesionale, precum si alte contributii obligatorii pentru contribuabil si angajatii acestuia;
– cheltuielile cu amortizarea, in conformitate cu reglementarile titlului II din Codul fiscal, dupa caz;
– valoarea ramasa neamortizata a bunurilor si drepturilor amortizabile instrainate, determinata prin deducerea din pretul de cumparare a amortizarii incluse pe costuri in cursul exploatarii si limitata la nivelul venitului realizat din instrainare;
– cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentand chiria (rata de leasing) in cazul contractelor de leasing operational, respectiv cheltuielile cu amortizarea si dobanzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite in conformitate cu prevederile privind operatiunile de leasing si societatile de leasing;
– cheltuielile cu pregatirea profesionala pentru contribuabili si salariatii lor;
– cheltuielile ocazionate de participarea la congrese si alte intruniri cu caracter profesional;
– cheltuielile cu functionarea si intretinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit intelegerii din contract, pentru partea aferenta utilizarii in scopul afacerii;
– cheltuieli reprezentand tichetele de masa acordate de angajator potrivit legii;
– cheltuielile de delegare, detasare si deplasare, cu exceptia celor reprezentand indemnizatia de delegare, detasare in alta localitate, in tara si in strainatate, care este deductibila limitat;
– cheltuielile de reclama si publicitate reprezinta cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului in baza unui contract scris, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare cand reclama si publicitatea se efectueaza prin mijloace proprii. Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri acordate cu scopul stimularii vanzarilor;
– alte cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor.


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: