Coplata in Cehia

30 05 2008

Serviciile de sănătate publică din Cehia, doar contra cost
de Bogdan MUNTEANU (Gandul)

* Curtea Constituţională a confirmat că reformele din domeniul sanitar nu încalcă legea fundamentală

Serviciile de sănătate publică din Cehia nu mai pot fi accesate decât contra cost, a decis, în această săptămână, Curtea Constituţională de la Praga, care a soluţionat o contestaţie împotriva pachetului de reforme din domeniul sanitar. De la începutul anului, cehilor li se cere să plătească o taxă modică de 30 coroane (1,15 euro) la fiecare vizită la medic, respectiv 60 coroane (2,30 euro) pentru fiecare zi de internare într-o unitate spitalicească a statului. Potrivit Rompres, singurele excepţii de la plata taxei impuse de legislaţia în vigoare se referă la oamenii cu venituri foarte reduse, copiii din orfelinate şi persoanele împotriva cărora s-a impus un tratament forţat.

Totuşi, opinia publică a fost scandalizată de ideea ca un contribuabil onest, care îşi plăteşte contribuţia la asigurăările de sănătate, să fie nevoit să plătească „a doua oară” când solicită un serviciu medical. Astfel, legea care impunea taxa a fost contestată în faţa Curţii Consituţionale, existând speranţa că actul normativ ar putea fi declarat neconstituţional. În ciuda aşteptărilor publicului, judecătorii au decis că legea este perfect constituţională. Ba chiar, unul dintre judecători şi-a justificat decizia prin aceea că, în cazul în care Curtea ar fi dovedit severitate excesivă faţă de o decizie reformatoare a Parlamentului şi Executivului, s-ar fi creat un precedent periculos care ar fi blocat orice acţiuni reformatoare similare. Însă, deşi decizia rămâne în vigoare, nu toţi cehii sunt gata să înceteze lupta împotriva reformelor impopulare. Sindicatul lucrătorilor din sistemul sanitar de stat a anunţat că, la 24 iunie, pregăteşte o grevă care să-l împiedice pe ministrul Sănătăţii să ia alte măsuri.
bogdan.munteanu@gandul.info


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: