Unele aspecte ale crizei asistentei medicale de urgentã în tãrile dezvoltate (I)

24 04 2009

Doar atunci când responsabilii vor recunoaste cã aglomerarea este o problemã generalã, de sistem, vor putea fi aplicate solutii care sã protejeze accesul fiecãruia la asistenta medicalã de urgentã…

Multe departamente de Urgentã (UPU) din SUA sunt supraaglomerate în mod critic si incapabile sã rãspundã la urgentele cotidiene, cu atât mai putin la dezastre sau acte de terorism. Aglomerarea este si un rezultat al practicii de „ambarcare”, de retinere la UPU a urgentelor internate în spital. Problema are o vechime de peste 20 de ani. Aglomerarea se produce atunci când paturile de spital din saloanele obisnuite nu sunt disponibile sau când un mare numãr de pacienti care nu constituie urgente acceseazã UPU. Practica „ambarcãrii” pune pacientii în pericol si conduce la întârzierea acordãrii îngrijirilor si la redirectionarea traseelor ambulantelor. În atare situatii, pacientii vor fi pusi pe brancarde sau vor sta pe scaune cu rotile în UPU, ocupând practic orice spatiu disponibil, inclusiv culoarele. Aceasta are un efect negativ semnificativ asupra sigurantei si satisfactiei pacientilor. În final, se ajunge la un consum mare de resurse, fãcând ca personalul de urgentã sã fie incapabil sã trateze pacientii suplimentari din sãlile de asteptare sau din ambulante. Acesti pacienti vor astepta uneori zile în sir pentru a putea avea un pat de spital, într-un mediu haotic si imprevizibil.
Ca o reactie la situatia existentã, Colegiul American al Medicilor de Urgentã (ACEP) a constituit, în august 2007, un grup de lucru însãrcinat cu identificarea solutiilor cu cost redus pentru practica de retinere în UPU a pacientilor internati, cauza primarã a supraaglomerãrii. De altfel, aglomerarea departamentului de Urgentã este o problemã institutionalã care depãseste UPU. Pentru a se începe rezolvarea problemelor, ambarcarea trebuie sã fie evitatã la maximum în spital, prin scoaterea pacientilor din UPU cât mai rapid posibil dupã ce au fost internati. Astfel se va asigura o decompresie, care va rezolva punctele înguste de pe fluxul pacientilor de urgentã care asteaptã sã primeascã paturi în spital. În plus, sistemul de îngrijiri de sãnãtate trebuie sã-si realinieze activitãtile la cerintele pacientilor. Resursele spitalului trebuie sã fie disponibile în cantitate suficientã. Procedurile chirurgicale si alte activitãti precum serviciile radiologice si terapia fizicã trebuie în asa fel programate încât sã poatã fi asigurate continuu, eliminându-se astfel blocarea pacientilor de urgentã si asigurându-se continuitatea îngrijirilor.
Supraaglomerarea este recunoscutã ca o problemã majorã si în Australia, în special în spitalele tertiare si în cele din capitalele de provincii. Principalul indicator statistic este denumit „blocarea accesului”, prin care se mãsoarã proportia de pacienti care stau la UPU mai mult de opt ore de la sosirea la spital, pânã sã ajungã pe un pat din spital. În majoritatea spitalelor tertiare, proportia trece de 20%, supraaglomerarea fiind asociatã cu o capacitate redusã a departamentului de Urgentã.
Majoritatea spitalelor mari (peste 400 de paturi) opereazã cel mai eficient la un grad de ocupare de pânã la 85%. Spitalele mai mari de 500 de paturi pot opera eficient pânã la 90%, dar dincolo de acest grad de ocupare, devine dificilã repartizarea pacientilor. Urmãrile sunt, pe de o parte, întârzierea în gãsirea paturilor pentru pacienti si, pe de altã parte, o presiune crescutã asupra personalului medical. Se ajunge, astfel, la întârzierea acordãrii îngrijirilor medicale de specialitate, care, la pacientii care vin în urgentã, se poate dovedi fatalã. Cercetãrile lui P. Sprivulis (2009) aratã o mortalitate asociatã cu un grad ridicat de ocupare a spitalului, în special când se înregistreazã întârzieri la UPU.
Întrucât supraaglomerarea este o problemã de sistem, ea tinde sã agraveze întreaga paletã de afectiuni care sunt tratate în spitale. Orice pacient care necesitã o interventie va prezenta un risc crescut, din cauza întârzierii. În plus, pacientilor pusi sã astepte în locuri neadecvate li se vor depista semnele de deteriorare a stãrii de sãnãtate cu mai putinã probabilitate si tratamentul nu va fi initiat corespunzãtor. Dacã o persoanã cu o afectiune tratatã chirurgical este trimisã într-un salon de Medicinã internã, personalul medico-sanitar din acel salon nu va putea identifica problemele postoperatorii cu maximã promptitudine. În orice situatie, un sistem supraîncãrcat nu va reusi sã functioneze eficient si eficace.
Principala cauzã a aglomerãrii este nepotrivirea dintre oferta de paturi, fluxul pacientilor si cererea de paturi de spital. Pe mãsurã ce cererea creste si asigurarea paturilor nu poate tine pasul, fluxul pacientilor prin spital devine gâtuit si pacientii se întorc la UPU. În acelasi timp, în unele tãri (Marea Britanie, Australia, Canada) existã si pacienti care asteaptã servicii acordate la cerere.
Cel mai important vector al acestor situatii este îmbãtrânirea populatiei ce solicitã îngrijiri în spitale. Pe mãsurã ce pacientii înainteazã în vârstã, ei tind sã consume mai multe resurse pentru aceeasi categorie de îmbolnãviri. De exemplu, dacã un pacient de 50 de ani are indicatie pentru aplicarea unei proteze de genunchi si se prezintã într-o stare de sãnãtate generalã bunã, va necesita o internare scurtã si fãrã complicatii. Un pacient cu aceeasi indicatie, dar la 75 de ani, având în plus si o boalã obstructivã pulmonarã, va necesita o internare mult mai lungã si va avea probabil un risc de complicatii mai mare.
N. red.: Publicãm aceastã sintezã a unor cercetãri si recomandãri recente privind sistemul medical de urgentã din SUA si Australia cu speranta cã numeroase aspecte întâlnite si în sistemul de urgentã românesc ar putea fi ameliorate cu investitii minime, dar cu rezultate semnificative pentru pacientii siliti sã astepte un timp nejustificat de îndelungat pentru a accesa asistenta medicalã de urgentã. Pentru cã, da – crizã a asistentei medicale de urgentã existã si la noi… (Dr. A. M.)

Col. (r) dr. Nicolae STEINER,
expert international NATO pentru Medicina de dezastre,
dr. Letitia-Gabriela DAMOC,
vicepresedinte al Comisiei de Medicinã de urgentã a CMR

Articol Viata Medical


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: