Am fost o doamna….

25 05 2009

Mama mea, femeie simpla cu scoala putina, intotdeauna m-a indemnat :

„invata, mama, invata sa nu ajungi „la cratita” ca mine, sa fii o doamna,

respectata, sa muncesti curat si civilizat !”

Saraca mama, ce eforturi a facut sa ma tina in scoala, sa fac atata scoalacat ma duce mintea….cu ce impotrivire a trebuit sa lupte din partea tatalui meu, intelectual cu doua facultati, dar cu un singur salariu de contabil, cand am anuntat ca vocatia mea este medicina ! ” O facultate mai lunga nici ca gaseai” – a zis tata, care ma dorea macar tehnician dentar. Si uite asa, in sase ani de facultate am schimbat doar doua perechi de ciorapi,cusuti pana au ajuns ciorapi cu model, in rest purtam pantaloni, ca la aia mergeau si ciorapii de bumbac, itari feminini purtati in special de babele sensibile la frig. Am desenat caiete intregi, pentru studentii straini, la anatomie, am frecventat cursuri plictisitoare, ca sa vand copiile luate la indigo, timp in care alti colegi de-ai mei se rasfatau primavara pe la terase, faceau curse de masini cu colegii arabi, sau isi cumparau ultimele modele de blugi de la colegii greci. Sase ani de zile am eludat controlul pe transportul in comun, ca din banii economisiti sa-mi pot cumpara pretioasele tigari, ca de, viciu-i viciu, molipsita de la alti colegi de-ai mei, nascuti cu Kentul in gura….am mers pe jos de cateva ori kilometrii maratonului,cred ca as putea inconjura si globul pamantesc de cateva ori….dar am facut glezna subtire si neuronul jucaus. Cartile necesare studiului insa, mi le asigura tot mama, mandra de fata ei care va fi doctorita, culmea intelectualitatii, gandea ea, si tot ce poate fi mai respectat ca si meserie. Stiam ca nu voi ajunge medic la oras, dar nici nu-mi doream asta,deoarece inca mai eram la varsta si experienta la care mai credeam ca fac medicina din vocatie, chiar si la tara, unde oricum, alaturi de primar,profesorul de sport si inginerul agronom, urmam sa fac parte din elita satului, respectata si apreciata pentru munca mea.
Nu mai stiu cand am ajuns o doamna….poate in timpul stagiaturii, cand faceam treaba infirmierii, asistentei medicale, si chiar cateodata pe a medicului plictisit sau neinteresat de pacientul respectiv, prea sarac pentru a-i oferi „o atentie”. Ma uitam pe o gaurica in vestiarul marelui chirurg la care eram stagiara, atunci cand faceam in draci foi de observatii in cabinetul lui, si vedeam muntii de cartuse de tigari si de cafea, si ma gandeam ca se va intoarce roata odata…..

Si roata s-a intors. Acum sint medic primar, cu N ani de munca, in medicina de familie. Sint o doamna pentru familia mea, si pentru mama mea cea sacrificata, pentru animalutele din casa. Mama isi venereaza medicul de familie, acolo unde este, pentru ca o vede ca pe fata ei, greu ajunsa la nivelul de doamna. Dar eu incep sa ma intreb pentru ce atatea sacrificii, pentru ce ambitia asta de a fi medic…..Am vrut respect, ei bine, daca nu dau la cerere bilet de trimitere unde doreste pacientul, se duc pe apa sambetei si anii de scoala si domnia…..Daca sugerez timid ca s-a inventat sapunul, aflu ca este prea scump, si daca ma deranjeaza mirosul, n-am decat sa dau eu bani pentru achizitionarea pretiosului mijloc de igiena personala.

Daca nu transcriu o recomandare de la un „coleg”, mi se umple frigiderul cu urari care mai de care mai grijulii, si neaparat implicind-o pe mama mea,care m-a dorit o doamna.

Tot felul de purtatori de zdranganele de aur, mai mult turisti prin pe ulita lor, si-aduc aminte brusc ca ii doare ceva la revenirea in tara, si,uitind ca sint o doamna, asa cum uita si de asigurarea de sanatate, ma gratuleaza cu epitete neaose, care mai de care mai inedite, asa cum merita slujbasul roman, mereu in „slujba” cetateanului roman. Sa nu mai spun depresa, care in lipsa de subiecte, ataca tot corpul medical pentru ca in taraasta se mai si moare, de batranete, de plictiseala sau de saracie….Uitati mereu la impartirea cozonacului, medicii de familie sunt ametiti de atateaordonantem legi, norme, solicitari, impuneri, amenintari, dar eu ma chinui sa raman o doamna.Insa cel mai tare ma doare ca ma simt desconsiderata ca medic de familie de colegi de-ai mei, aceia cu Kentul in gura din studentie, care nu numai ca uita ca suntem toti niste domni, dar uita si de colegialitate, echipa,respect. Pentru toti anii de scoala, pentru toate examenele parcurse, si pentru alegerea unei specialitati mult mai putin banoase decat a lor, devin
din nou, si totusi, fata de niste oameni cu educatie cred, un biet slujbas,o anelida cu doi neuroni pe post de secretara… .

Asa ca azi, pentru prima data din cate mi-aduc eu aminte, am explodat „tzatzeste”, mai putin cu mainile in sold, si am racnit, amintind de 18 anide scoala, de X examene, de grad profesional, de sacrificii si…etc, si gata gata era sa ma iau si de mama solicitantului grabit, de la usa mea, a unui BT pt. Comisia de expertiza…

Intr-o tara unde becalizarea este rang de innobilare, unde maneaua face cultura muzicala si acoperisurile cu turle cu tigle de inox devin stil arhitectonic, unde respectul este dovada de slabiciune, iar baia este cauza de IACRS, nu mai vreau sa fiu o doamna ! Cred ca imi voi trada putin mama, cred ca si buna crestere, dar am ajuns la nivelul in care doamna=fraiera. Ca vorba aceea….munca innobileaza, dar noi nu avem nevoie de nobili….

Ex-doamna

SIMONA SOPOV

medic primar

medicina de familie


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: