Coplata la medicul de familie ar putea fi de 5 lei, la specialist 10 lei, iar la spital 100 de lei(Mediafax)

26 05 2009

Coplata la medicul de familie ar putea fi de 5 lei, la specialist 10 lei, iar la spital 100 de lei

Casa de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii analizează modalitatea introducerii sistemului de coplată, iar primele discuţii vizează ca orice persoană care merge la medicul de familie să plătească 5 lei, la specialist 10 lei, iar în spital 100 de lei pentru o internare de o săptămână.

Directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Celea, prezent la dezbaterea cu tema „Asigurările private din sănătate: Când va reveni încrederea în serviciile medicale româneşti?”, organizată, marţi, de Ziarul Financiar, a spus că scopul coplăţii nu este doar acela de a aduce venituri suplimentare în sistem , reprezentând şi o modalitate de control.

„Dacă oamenii vor şti că au de plătit bani la medic, atunci se vor gândi de două ori dacă mai merg sau nu atunci când nu au nevoie stringentă de un consult. Avem modele financiare pentru coplată, dar nu putem avansa cifre. Estimăm ca la medicul de familie să fie o plată de cinci lei, la specialist zece, iar la spital încă mai sunt discuţii. Ar putea fi plată pe zi sau pe internare, adică o medie de şapte zile 100 de lei. Societatea trebuie să decidă dacă este pregătită pentru acest proces. Oamenii trebuie să ştie că medicina nu este gratuită, ea costă, şi încă foarte mult. Poate până la sfrâşitul anului ar putea dispărea plăţile tăcute, dar sigur o perioadă vor merge în paralel”, a declarat Celea.

El a mai spus că afirmaţiile specialiştilor din Ministerul Finanţelor nu sunt adevărate, întrucât sănătatea nu a avut niciodată un PIB de peste 4 la sută.

„Suntem ultima ţară din Europa ca nivel al finanaţării. Asigurările private ar putea fi o soluţie finacaiară, dar avem nevoie de o legislaţie europeană. În 2002 am avut ceva în acest sens, dar în 2005 a fost total amputată. O lege a asigurărilor private trebuie să asigure competiţia în mod real. Şi ar mai fi nevoie de o restructurare la nivel de mentalitate, întrucât sănătatea nu poate fi gratuită”, a adăugat Celea.

Cristian Celea a mai spus că serviciile pe care le poate oferi CNAS trebuie structurate într-un pachet bine determinat. „Introducerea coplăţii, educaţia şi schimbarea mentalităţii, prevenţia, toate acestea fac parte dintr-o nouă strategie a autorităţilor”, a precizat Celea.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai CNAS au marţi o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale privind pachetul de servicii şi introducerea coplăţii.

„Sănătatea naţiunii este un indicator de securitate, la fel şi educaţia. Noi lucrăm la limitarea pachetului de servicii. Dar există categorii foarte mari de persoane cu venituri foarte mici care nu vor putea să suporte coplata şi trebuie să o preluăm noi. Trebuie să fim foarte atenţi la organizarea serviciilor, pentru că acum oamenii pot pleca la tratamente în străinătate pentru care MF prin noi va plăti sume de cinci, şase ori mai mari decât dacă bolnavul ar fi fost îngrijit în România”, a mai spus Celea


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: