Legea căinţei (Analiză şi motivaţie)

12 06 2009

Legea căinţei
(Analiză şi motivaţie)

Dr. Sever Cristian Oana

“A greşi e omeneşte, a ierta e dumnezeieşte”

Presiunea publică crescândă asupra corpului medical redeschide vechea problemă a responsabilităţii medicale în contextul relaţiei medic – pacient.
În antichitatea clasică, medicul lucra pe lîngă temple. Pacientul, pedepsit de zei cu o suferinţă pentru păcate reale sau imaginare, trebuia mai întâi să obţină iertarea acestor păcate. Mijlocitorul acestei iertări era preotul templului, iar ofranda sau sacrificiul ritual erau preţul plătit. Odată acest ritual îndeplinit păcătosul era pasat medicului şi devenea pacient. Abordarea medicului era practică şi raţională în contextul cunoştinţelor medicale ale epocii. Vindecare era destul de scumpă – imaginaţi-vă cît costa praful de corn de rinocer sau veninul de salamandră, ca să nu mai vorbim de opiu care nu a fost prea ieftin niciodată. Beneficiul net al medicului era în cel mai bun caz modest, dacă nu de-a dreptul simbolic. În caz de eşec terapeutic însă responsabilitatea era fie a preotului care nu mijlocise bine tranzacţia cu zeul, fie a pacientului însuşi care păcătuise şi nu reuşise să impresioneze zeul.
Îndelunga practicare a medicinei pe lângă temple a lăsat urme de neşters în comportamentul corpului medical. Până în zilele noastre accesul la medic implică executarea unor ritualuri:
– umilinţa pacientului care trebuie să-şi afirme neajutorarea;
– etalarea suferinţei într-un mod standardizat sub formă de simptome;
– programarea la consultaţie sau înscrierea pe o listă de aşteptare;
– îmblânzirea spiritelor care îl înconjoară pe doctor ( asistente, infirmiere, secretare, portari);
– pacientul trebuie să-şi sacrifice părţi din corpul său ca să câştige atenţia medicului: sânge, urină, ţesuturi pentru analize;
– doctorul este îmbrăcat într-o uniformă simbolică, întronat în spatele unui birou şi tăcut ca un sfinx;
– pacientul, din contră, stă gol pe un scaun sau o canapea, şi asta numai pentru că s-a pierdut bunul obicei al îngenunchierii, corpul şi spiritul lui fiind accesibile doctorului;
– mormăielile doctorului, ca şi prezicerile Pythiei la oracolul din Delphi, sunt ambigue şi, de obicei, într-o limbă inaccesibilă pacientului.
Acest model de consultaţie, tradiţional şi comod pentru doctor, este practicat pe scară largă şi astăzi. Tot mai contestat de beneficiarii actului medical, acest model suferă o modificare lentă. Spre onoarea profesiunii noastre, valul schimbării este condus chiar de medici, care au renunţat la piedestal şi se îndepărtează de stereotipul autocratic. Accentul se deplasează de pe doctor pe pacient şi de pe sarcină pe comportament. Abordarea medicală fiind o abordare raţională, pacienţii doresc să ştie mai mult şi să se implice mai mult în deciziile ce le privesc starea de sănătate. În consecinţă a apărut conceptul de „împuternicire a pacientului”, căruia i se oferă informaţiile relevante, urmând ca el să decidă singur. Ce ne facem însă în cazul manoperelor şi tehnicilor de intervenţie care constituie grosul practicii medicale? Aici nu există decât o singură soluţie, clădirea unei relaţii de încredere între medic şi pacient. Această încredere se bazează pe personalitatea medicului, dar mai ales pe competenţa sa atestată de alţi pacienţi şi de corpul profesional care l-a format şi acreditat. Şi totuşi ce se întâmplă cu acest tablou complex şi armonios în caz de eroare medicală?
Încrederea dispare, pacientul nu-şi mai aminteşte că a fost „împuternicit”, iar medicul nu mai are în spate nici preotul, nici zeul. Profesiunea medicală a luat o mulţime de măsuri pentru a reduce erorile medicale: ghiduri de bună practică, protocoale de intervenţie, protocoale de prescriere a medicamentelor, comisii de consultanţă şi avizare interdisciplinare, baze de date electronice, etc. A rămas în mare măsură neanalizat factorul uman, cel care transformă într-un coşmar viaţa medicului ce a comis eroarea şi a victimei sale.
O recentă anchetă condusă de doi profesori de medicină de la Harvard a iluminat aspecte nebănuite ale problemei. În primul rând, se ştia că medicii au un puternic sentiment de vină pentru eroarea comisă, dar nu se bănuia că şi pacienţii sau rudele lor au acelaşi sentiment. De nenumărate ori rudele îşi reproşează că nu au fost alături de pacient când i s-a făcut transfuzie cu o grupă greşită de sânge sau când i s-a pus în perfuzie un medicament la care ştiau că e alergic. Oboseala şi comoditatea fac ca mulţi practicieni să aplice orbeşte protocoalele fără să ţină seama de particularităţile pacientului. Medicina este o ştiinţă cu legi generale, dar este o practică a particularului, a cazului unic şi în esenţă irepetabil.
În al doilea rând, s-a descoperit că pacienţii şi rudele lor se tem că dacă protestează sau doar întreabă, vor suferi represalii din partea personalului medical. Se întâmplă relativ frecvent ca pacientul şi rudele sale care se interesează mai insistent de actul medical să fie etichetaţi drept „revendicativi” şi să fie ostracizaţi de întregul personal medical al secţiei. Izolarea victimei şi a familiei constitue cel mai rău lucru care li se poate întâmpla în situaţia dată. Disperarea îi poate înpinge la acte iraţionale şi la escaladarea conflictului până la punctul de la care nu mai există cale de împăcare.
În al treilea râmd, medicii se ascund de pacienţii pe care i-au vătămat exact atunci când aceştia au mai mare nevoie de ei. Clinicienii care se simt vinovaţi de comiterea unei erori medicale au un puternic sentiment de teamă privind pierderea reputaţiei, a locului de muncă, a dreptului de liberă practică şi nu în ultimul rând de represaliile pacientului sau ale familiei acestuia. Deşi toată lumea recunoaşte imperativul etic al dezvăluirii şi analizării erorilor medicale – în definitiv cel mai bine înveţi din greşeli – lucrurile se mişcă greu deoarece teama este mare. Prima întrebare pe care şi-o pune un medic care a greşit este: comisia de anchetă vrea să demonteze mecanismul erorii pentru a o putea evita pe viitor, sau vrea să mă „radă” şi să mă dea ca exemplu negativ? Juriştii şi administratorii spitalului nu fac decât să pună sare pe rană când îi sfătuiesc pe medici să evite contactul cu pacientul sau familia acestuia, iar dacă o fac să folosească termeni neutri şi o viziune pozitivă, adică limba de lemn medicală. Acestă atitudine nu face decât să accentueze frustrarea victimei şi senzaţia că doctorii „se spală pe mâini” de caz. „Îmi pare sincer rău” sau „regret profund” probabil nu vor vindeca victima dar în mod sigur îi vor alina sufletul. Explicarea erorii şi acţiunile întreprinse pentru a o îndrepta dovedesc buna credinţă a medicului, responsabilitatea şi faptul că îi pasă. În 30 de state federale americane s-au adoptat legi „I am sorry” care stipulează în esenţă că scuzele şi explicaţiile medicului acordate victimei sau familiei nu sunt acceptate în instanţă ca dovezi ale responsabilităţii medicului. Până când nu vom avea şi noi astfel de legi, medicii sunt lăsaţi pradă fricii, disperării, remuşcărilor, manipulării de către autorităţi, presă sau politicieni corupţi. Cred că este o datorie de onoare a Colegiului Medicilor faţă de membrii săi să promoveze o astfel de lege şi în Romania. Aceasta nu înseamnă că Colegiul va acoperi incompetenţa şi iresponsabilitatea, ci va alina suferinţele victimelor şi va transforma analiza erorii într-un proces raţional şi transparent. Scopul Colegiului nu este în primul rând să pedepsească, ci în primul rând să găsească soluţii pentru ameliorarea practicii medicale şi sporirea încrederii între medic şi pacient. În acest fel, pacienţii, familiile şi clinicienii se vor apropia, se vor înţelege unii pe alţii şi vor face primii paşi spre iertare.
A greşi e omeneşte, a ierta este dumnezeieşte!


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: