Romania pierde mii de medici anual

29 09 2009

Peste 2.000 de medici romani pleaca anual din Romania pentru a profesa in spitale din Franta, Anglia sau Olanda, transmite Agerpres. Practic, in momentul de fata in Romania exista un medic la 500 de locuitori, situatia din tara noastra fiind astfel mai grava decat cea din Republica Moldova.

„Stiu, din atestatele pe care le eliberez pentru medicii care pleaca pentru a profesa in alte state din Europa, ca acestia sunt fie medici rezidenti, fie specialisti care au fost calificati aici sau care au facut practica medicala cativa ani in Romania. Asa am ajuns sa avem mai putin de un medic la 500 de locuitori, sub jumatate din media europeana”, a declarat presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae.

De altfel, cele mai multe dintre cardele medicale care aleg sa plece in strainatate au pana in 36 de ani.

Anglia se afla printre preferintele medicilor care aleg sa profeseze in strainatate.”In Anglia, un medic de familie care in Romania are un salariu de 1.500-1.700 de lei, in Marea Britanie castiga 7000 de lire sterline, la care se adauga si o prima de instalare de 5.000 de lire, volumul de munca fiind la jumatate, iar conditiile excelente”, spune Vasile Astarastoae.

Plecari in masa in 2007

Cei mai multi medici romani au plecat in anul 2007 (3.109). In 2008, numarul plecarilor s-a apropiat de 2.000, iar in 2009, pana acum, numarul certificatelor eliberate a fost de 1.237.

Interesati de acest fenomen s-au aratat si furnizorii de servicii medicale care cred mai degraba ca medicii romani merg in strainatate pentru un schimb de experienta.

„Migratia medicilor a inceput sa semene mai mult cu o maree, acestia pleaca la stagii scurte si se reintoc aici. Observam o scadere a mobilitatii fortei de munca. Ecartul dintre veniturile de acolo si cele de aici s-a diminuat. Exista o patura interesanta de medici romano-francezi care penduleaza: merg acolo pe stagii de sase luni, dar se intoarca”, a declarat pentru Business Standard, director executiv al Centrului Medical Unirea (CMU), Sergiu Negut.

Sursa: PaginaMedicala.ro


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: