Despre….comunicare

7 07 2010

„Umorul este un mecanism de aparare al eu-lui matur spre deosebire de ironie si sarcasm… Ce inseamna oare ironia si sarcasmul decit frustrare si invidie puse in cuvinte? Ce e umorul si ce e comicul? Care e diferenta intre a ride cu cineva si a ride de cineva…? Cum se manifesta un om matur – dar unul imatur?

Cred ca fiecare dintre noi am fost macar o data rautaciosi cu cineva… malitiosi… Unii dintre noi o sa spuna ca nu isi amintesc sau ca nu au fost niciodata “rai” cu altii. Desigur nu prea ne place sa recunoastem despre noi insine ca ne manifestam citeodata asa deoarece dorim sa ne pastram o parere buna despre noi si nu dorim sa fim “catalogati” drept “persoane rele, egoiste” etc.

De ce nu dorim asta? Deoarece asa am fost invatati de mici: “E bine sa fii bun, e bine sa fii altruist, e bine sa…, nu e bine sa fii rau si egoist” Si astfel s-a petrecut scindarea!

Ceea ce pare a fi comportament “nedorit” de catre Instanta noastra parentala (adica de partea noastra de Parinte care stie cum “trebuie” sa fie oamenii, lucrurile si cum trebuie sa ne comportam) reprimam. Dar fiecare dintre noi, chiar daca nu am fost vreodata, putem fi rautaciosi.

Acum ne intrebam: de ce sint unii oameni rautaciosi si mai ales cind se intimpla sa fie? De obicei cind se “compara” cu altul si crede depre el ca nu e egal cu acela.

Acum mi-a venit in minte un alt cuvint: birfa. Cred ca multa lume a birfit macar o data in viata. Birfa, dupa mine, este diferita de rautate. Deja cind birfa devine rautate atunci cred ca frustrarea persoanei in cauza este foarte mare.

Birfa e o modalitate mult mai putin nociva de a indeparta distanta intre noi si persoana care este birfita (de exemplu: multa lume o birfeste pe Andreea Marin – persoana publica, dar multa lume doreste sa fie in locul ei de fapt). Birfa are un rol important in comunitate: desfiinteaza barierele psihosociale si creste liantul intre persoane.

Atunci ce diferenta este intre birfa si ironie, sarcasm? Ce inseamna oare ironia si sarcasmul decit frustrare si invidie puse in cuvinte? Daca simtim ca vocea are un ton sacadat, ridicat si persoana mai mult “scuipa cuvintele” sau “le suiera printre dinti”, atunci s-ar putea sa simtim si veninul… Si ce e invidia pina la urma? Inclin sa cred ca partea frumoasa a invidiei este admiratia…

Ce e umorul si ce e comicul? Care e diferenta intre a ride cu cineva si a ride de cineva? Cum se manifesta un om matur – dar unul imatur? Simtul neostil al umorului – e o trasatura a personalitatii mature care foloseste mai curand umorul filozofic profund care de obicei trezeste mai curand zambetul decat rasul, care este mai curand intrinsec situatiei decat adaugat ei, care este mai curand spontan decat pregatit si care farte adesea este irepetabil “decat glumele si ironia ostila” (Allport).

Umorul este capacitatea de a rade de lucrurile pe care cineva le iubeste (inclusiv desigur propria persoana si tot ceea ce tine de ea) si totusi sa le iubesti (Meredith, Allport).

Simtul umorului nu este acelasi lucru cu simtul comicului. In cea mai mare parte comicul consta in degradarea unui aparent imaginar. Impulsul agresiv este doar usor deghizat – comicul fiind un simt mai brut decat simtul umorului. Legat de inteligenta agresiva (care ia in deradere pe celalalt) este rasul, declansat de ceea ce este picant, ras care pare sa se datoreze relaxarii, reprimarii.

Agresivitatea si sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. Exista dovada ca oamenii care sunt mai putin inteligenti, care au valorile estetice si teoretice scazute, prefera comicul si sunt lipsit de un simt al umorului bazat pe relatiile reale din viata – observa C. Landis si J. W. Ross.

A-ti bate joc de… altul nu arata decit frustrare, complex si invidie… A-l judeca pe altul mereu si mereu nu inseamna decit a te judeca te tine. A ride de altul – nu inseamna decit a ride de tine.

Un om rautacios de fapt e un om trist! De cele mai multe ori nu vedem birna din ochii nostri. Sa invatam sa-i apreciem pe ceilalti, sa invatam sa gasim punctele forte ale lor, nu sa-i criticam sau sa le gasim nod in papura… si daca vreodata sintem rai cu altii macar sa constientizam ce se intimpla cu noi. Daca nu reusim, poate ii lasam pe cei din preajma sa ne spuna cind “sarim calul”…

Poate ca uneori “ne ajuta” sa fim rautaciosi, dar daca acest lucru devine obisnuinta se prea poate sa raminem fara prieteni.

Fiti blinzi cu voi insiva si cu altii

de Cristiana Alexandra Levitchi
Psiholog clinician-psihoterapeut”





A 3-a consultatie….

6 06 2010




Cat te „costa” reputatia de pe Web?

30 05 2010

Problema intimitatii online a fost dezbatuta intens, dupa ce Facebook, cea mai mare retea de socializare online din lume, a fost acuzata ca pune in pericol confidentialitatea datelor personale ale celor aproape 500 de milioane de utilizatori.

Reputatia online ii poate afecta pe utilizatori mai mult decat se asteapta, fiind un factor decisiv pentru unele companii, in procesul de recrutare, dar si pentru banci, la acordarea de credite, informeaza Yahoo News.

Ca si in cazul utilizatorului individual, o afacere poate „lasa urme” pe Internet. Reputatia online a unei afaceri poate avea un impact important asupra partenerilor sau furnizorilor.

Daca reputatia virtuala a unui business este negativa, increderea clientilor in serviciile si produsele companiei va scadea.

Detectivi online specializati

Bancile si companiile americane folosesc servicii specializate in cautarea de informatii relevante pentru a construi imaginea reputatiei unui posibil client sau angajat.

Rapleaf, companie specializata in monitorizarea social media, scaneaza intregul Internet dupa statusurile pe care userii le pun pe Facebook, tweet-uri, grupurile la care s-au inscris si comentariile pe care le-au lasat pe diverse site-uri.

Toate aceste informatii sunt transpuse intr-un raport numit „grafic social”.

Datele oferite de graficul social cuprind patternurile comportamentale ale utilizatorului cautat.

Prietenii virtuali iti afecteaza reputatia

Unele companii pot folosi aceste informatii pentru a afla cu cine esti conectat, in retelele sociale.

O banca ar putea sa vada cati din prietenii de pe Facebook ii sunt clienti si cati dintre acestia au intarziat plata datoriilor.

In cazul in care va detecta mai multi astfel de prieteni, solicitarea de credit a unui user ar putea fi respinsa.

Companiile care se ocupa de vanzarea „graficelor sociale” pun la dispozitia utilizatorilor optiunea de a-si cauta urmele lasate, de-a lungul timpului, pe Internet.

Google are un instrument asemanator, numit Google Privacy Dashboard, care arata toti pasii pe care i-a facut un utilizator conectat la serviciile gigantului IT.
Sursa: Bloombiz





Curs management criza cabinet MF

30 05 2010

Motto :”Dacă aţi înţeles ce am vrut să spun, înseamnă că nu m-am exprimat bine”

Regula 1-Restrangerea
Mai bine să strângi cureaua decât să – ţi pierzi pantalonii;

Regula 2 Comunicarea

În comunicare:
Ce vrem = 100%;
Ce putem spune = 80%;
Ce ascultă cei cărora le spunem = 50%;
Ce înţeleg = 40 % ;
Ce admit = 30 %;
Ce reţin = 20 %;
Ce vor spune şi repeta 10%

Regula 3 – Luarea aminte

Ce este Japonia? A doua putere economică a lumii. PIB[ locuitor 33000 de dolari, cu 40 % mai mare decât al SUA( dar care nu se regăseşte în calitatea vieţii oamenilor datorită intervenţiei statului pentru investiţii).
a) Managementul reduce intensitatea consumului de energie, prin intensificarea consumului resurselor intelectuale.
b) Managerii trebuie să se dedice total, cu sinceritate şi onestitate, companiei, angajaţilor, furnizorilor, clienţilor, acţionarilor, potrivit spiritului nipon.
c) Stabilirea preţurilor este operaţia de bază a managerilor.
d) 11 concepte cheie pentru un management eficace:
1. Stabilirea de scopuri clare: Ce face şi de ce? De ce acum ? Să faci bani este un obiectiv pentru un om de afaceri ; pentru un manager trebuie un obiectiv mai sus ( de ex. cea mai mare sumă de bani). Trebuie să creadă toţi în obiectivul respectiv. De ex. Pentru profitul lui, oamenii nu se ataşează. Deci trebuie altceva. Obiective cât mai mari şi diversificate.
2. Stabilirea de ţinte specifice. De ex. : Peste 5 ani, vânzările noastre să fie X. Trebuie să fie ţelul personal al managerului, dar şi al celorlalţi.
3. Munceşte mai din greu decât oricare altul.
4.Ţine vânzările la maximum şi costurile la minimum. Socoteşte ce întră şi controlează ce iese.
5. Stabileşte tu preţul.
6. Nu-ţi fie teamă să visezi.
7. Să fii un luptător.
8. Fii sincer şi generos.
9. Priveşte înainte cu încredere binevoitoare.
10. Dă mereu dovadă de curaj.
11. Fii original, cu idei creatoare.

Regula 4 – Experienta istorica

Cuvintele unui orator şi filosof inflamează Senatul:
„Bugetul trebuie echilibrat.
Tezaurul trebuie reaprovizionat.
Datoria publică trebuie micşorată.
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată…
Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”.

Frazele acestea au fost rostite de consulul Marcus Tullius Cicero (106 îen – 43 îen) în faţa Senatului roman.

Trecem in 1936

Trăim într-un veşnic parastas al gloriei străbunilor, dar nu înţelegem istoria. Uniţi în cuget şi în muget îi fugărim pe cei care ne-ar putea salva. Bietul Cicero, în conflict cu Marc Antoniu, a fost ucis în reşedinţa lui, iar mâna dreaptă, cea cu care scria, tăiată şi adusă drept trofeu în Senat. Omorâţi pragmatismul, slăviţi puterea, jos capitalismul! (Dinu Patriciu)





EURIPA _Mallorca – Note de calatorie I(dr.Adrian Grom)

18 05 2010

Capitolul I

“Cu opincuta prin Europa”

Dupa multe hopuri si alte lucruri mai mult sau mai putin importante, am acceptat (cu telefonul in virful prajinii, ca sa am semnal, deh, medic in rural..) sa reprezint SNMF la EURIPA. Adica sa ma deplasez in perioada 14-17 mai la Palma de Mallorca, unde are loc intilnirea. Dar sa ma pregatesc si cu lucrare/prezentare, ca musai sa aratam ca nasc si in Romania oameni. Ok, nasc, inclusiv prin santuri, ca de aia sintem ruralisti, stim asta. Dar nu se nasc cu mausul intre dinti si powerpointu’ 2007.. nu spun unde.

De abia am acceptat ca au si inceput schimburile de discutii pe mail. Jose Lopez Abuin, el jefe cu organizarea, incepe sa dea mailuri, unul dupa altul, cu ce mai trebuie, cu confirmari si infirmari. Toate astea incepind cu decembrie… Personal am stat si am numarat pe degete – din decembrie pina in mai sint totusi citeva luni bune… Odata ce ai batut in cuie data de prezenta… Restul e .. organizare. Dar sa nu anticipam prea tare.

Trec zilele si saptaminile in goana, peste noi bate viforul Coca 2010. Cui ii mai arde de Mallorca cind acasa te pocnesc aceiasi oameni care au zimbit frumos si au promis cooperare si colaborare in ianuarie si apoi au uitat, precum uita pacientul sa plateasca taxa pentru adeverinta medicala… In fine, vin mailuri de la dr. Jose, de la firma de aranjamente de drum si se termina si deadlineul pentru depunerea lucrarii. Acum nu ca vroiam un premiu, ca nici nu se ofereau, dar noblesse oblige, ca cetateni europeni sintem.

Suitul in avion presupune (cei ce stiu sint rugati sa treaca mai departe) sa treci prin citeva etape obligatorii. Impartite cu conationali, de toate culorile. Deja poti sa identifici cele doua Romanii. Cea cuplata profund la Europa, care se comporta la fel de normal ca orice englez, neamt sau italian. Linistiti, calmi si eficienti. Si cealalta Romanie, care stie dar nu vrea. Vrea sa fie zgomotoasa, murdara si nesimtita. Nu, nu nesimtita ci consumatoare de chestii orientale – intirziere, zgomot si presupunerea ca daca iti pui Adi Minune la soneria telefonului (musai pe nivel maxim) produci placeri profunde tuturor.

Avionul decoleaza, cu oarece zdruncinaturi (nu din vina avionului, am “prins” acelasi echipaj si la intors – pe Valencia a fost perfect – dar pista de la Otopeni era “cirpita” cu smoala – nivel european!) si sint dezamagit. Innorat si nu ma pot uita pe fereastra. Nu-i nimic, 3 ore de gindit la ce si cum voi spune la Mallorca. Transbordare rapida la Valencia. Dar nu atit de rapida incit sa nu observ ca oamenii sint muult mai degajati, te saluta cu un zimbet fericit chiar daca nu te cunosc si le-a murit bunica ieri. Nu ca nu si-ar plinge bunica dar TU, care nu ai cunoscut-o, nu ai de ce sa fii trist.

Aterizam in Palma. Bucuros ca Osama a mai ratat niste atentate si nu s-a atins de avioanele cu care am circulat ma indrept spre recuperarea bagajelor. Surprisa! No maleta! Ca tot romanul aplic una bucata injuratura autohtona si apoi ma duc sa reclaim bagajul. Air Berlin? Mai degraba Air Pufestii de Vale… Noroc ca laptoapa era ferm infipta pe umar. Macar aveam prezentarea la mine!

Scriu tot ce trebuie si apoi, cu un taxi, spre hotel. Tariful? Frumos afisat, in vreo 4 limbi, pe fiecare fereastra. E drept ca e sub controlul Consiliului Local (Cine a mers cu Taxiul la Otopeni ar trebui sa ceara nota de plata CL Bucuresti). La hotel, nici bine nu apuc sa intru ca Hola! Si un zimbet fericit. Ma cazez si intreb de internet. Da, dar contra cost. He, imi zic, obisnuit cu wirelessul din Romania. Il gasesti destul de des si moka. Fie ca utilizatorul casnic habar nu are sa isi securizeze conexiunea, fie e oferit de diverse locatii. As, la Tryp Bellevere, costa. 6 euro – 12 ore de navigare. Asta e. Megabitii costa. Dar nici nu gasesti prea multe hot-spoturi sau free wifi. Este ca sintem inaintea lor? Este. Dati biti poporului.

De la 14 la 17 imi mai perii prezentarea, ca pe mine nu pot, neavind decit hainele de pe mine. E drept ca m-as fi simtit mai dezbracat daca nu aveam laptopul.

Capitolul II
“Si abia incepu forumul..”

Hola!Good day!hello! Bienvenido!.

Dr. Abuin incepe prin a prezenta pe cei ce vor lua cuvintul in deschidere. Limba oficiala – evident engleza. Accente? De toate soiurile si culorile – armean, georgian, lituanian, canadian, australian, francez, ungar. O, si evident roman. O delegatie impunatoare – 4 persoane. Subsemnatul, Zsuzanna cu sotul si profesorul Bocsan.

Roger Strasser, de la WONCA, avea un discurs excelent. Iar Colegiul Spaniol, desi doar 7% din spanioli sint in “mediul rural”, au un reprezentant special in conducerea nationala!

Dar nici bine nu au inceput ca s-au si terminat. Oamenii vor sa lucreze, nu sa tina discursuri. Ne luam mapele, in care e inclus programul si luam un prim cofee break. Ezit – sa folosesc spaniola de telenovela? Nope, engleza cu accent dar suta la suta corecta. Con leche, por favor!ma ia totusi gura pe dinainte. Zimbetul primit de la chelnerita imi arata ca nu am gresit. Dar toti ceilalti discuta intre ei. Si nu intrebari despre cei 3 copii de acasa sau vacanta de vara ci lucruri serioasa si planuri comune. Eu m-am lipit de un coleg ungur si unul neamt care puneau la cale un mic congres de medicina rurala pentru Europa de Sud si Est la.. Pristina. Cu site si plata online, cu deadline-uri si rezervari, etc.

Insa timpul trece, programul merge si sintem anuntati ca orarul trebuie respectat.

Structura programului e simpla – pe sali, colorate. Aveti in atasament scanat programul si posterul. Ma uit si eu la culoarea proprie si ma indrept spre sala rezervata. Scot frumusel stickul, il infig in laptopul de prezentare, transfer si ma asez frumusel in fata. Vin moderatorii, fac “prezenta” celor cu lucrari si incepe. De aceasta data sint atent.

Karsten Kehlet prezinta o chestie interesanta – o insula cu patru comunitati, din care una maare, de vreo 10 mii de oameni (eh, una din comunele “promovate” la gradul de oras de pe la noi) si vreo trei de 1000 de oameni firul. Ce o fi asa de deosebit? Bagi trei doctori la centru, deschid fiecare un punct de lucru (pe hirtie) si gata. Ai rezolvat problema. In Romania. Nu. Ca fiecare primar vrea sa aiba medicul propriu. Aha, deci si norvegienii sint oameni! Da, dar din cauza asta, in 2 ani au avut vreo 72 de doctori in trecere pe acolo. De ce? Insula, izolare (dupa criteriile lor – adica 20-30 minute de mers cu masina, pe drum asfaltat – asfaltat ca la ei, nu ca la noi), regim de pescari (populatie imbatrinita, cei care pescuiesc pleaca dimineata si vin seara iar weekendul e … heavy drink!). Si aici apare diferenta. Ca cei trei primari de localitati mici se urca in masina si bat la usa primarului de localitate mare: “domnu’ colegu’, hai sa ne organizam, ca noi murim pe capete (si mai erau si niscaiva calcule, cu cit plateau un medic pe an – intre 100 si 350 de euro pe cap de locuitor pe an. Sa ne intelegem – 350 plateau aia din localitatile minuscule)”. Si ce le-a trecut prin mintea aia de vikingi? Nu, nu sa mai dea un raid prin manastirile engleze sa mai scoata un pfennig in plus. Au creat un centru in localitatea majora, in care cel putin o zi pe saptamina erau toti medicii prezenti. Pentru a se intilni intre ei, pentru a socializa, pentru a se sprijini unul pe celalalt. Au calculat ca au nevoie de 4 medici si doi .. interni. Adica doi rezidenti in stagiul de MF, in traducere aproximativa. Au facut puncte de lucru in localitatile mici si, prin rotatie, se duceau acolo. Un “adult” si un “puiut”. Niciodata un singur medic. Au facut deplasarile in asa fel incit sa aiba un numar de zile in localitatea mare si un numar de zile in cele mici. Toti la fel. Niciodata sa nu ramina un doctor singur. Si tot asa. Abia au implementat sistemul (citeva luni) dar deja au 2 doctori adulti stabili. Si incep sa vada viitorul mai bine. In plus comunitatile mici platesc acum sume decente dar deconteaza transportul si, daca am retinut bine, au grija de “punctele de lucru”. Abia astept sa il vad pe primarul Costica CeafaGroasa ca da proiect Consiliului Local din Patirlagele sa faca bine si sa pregateasca totul ca “amus vin domnii doftori”. Asta ca prezentare keynote.

Bun, ce am invatat noi de aici? Am invatat ca omul sfinteste locul, ca medicul trebuie stimulat sa ramina si ca financiarul nu e de ajuns. Mai trebuie bunavointa si organizare.

Discutiile s-au impartit intre felicitari, pe care norvegianul le refuza, spunind ca ideea apartine primarilor, ca si construirea centrului pentru medici (ehei, parca era spitalul municipal, asa era de mare si frumos) ei nu au facut decit sa contribuie la organizarea turelor, distribuirea pe localitati samd. Dar e bucuros ca autoritatile locale au renuntat la “independenta” in favoarea unui mod realist si pragmatic de a aduce medici.

Anica Basic prezinta modul in care, pe citeva insule din Croatia, reusesc sa aduca o calitate superioara actului medical. Vorbeste de ecograf, microanaliser. ..

De telemedicina. Hopaaa. De discutii intre medicul de alta specialitate si medicul de familie cu pacientul in fata. In fata camerei de luat vederi. Pacat de accent, ca nu se intelege prea bine. Dar am prins esenta. Decit sa duci omul sa ia masina, barca si apoi trenul ca sa ajunga la un coleg de alta specialitate, folosesti netul si un Skype (ei, nu chiar Skype, aveau conexiuni dedicate – darr Skype e mult mai ieftin, ca e gratis!) si vezi daca e chiar necesara plimbarea pacientului. Care aude doi medici ce se sfatuiesc, colaboreaza samd. Creste satisfactia tuturor.

Din sala incep intrebarile dar moderatorii incearca sa anunte ca “orarul”, mai avem inca 3 lucrari.

Adi Leiba prezinta ceva cu totul nou. Rolul comunitatilor rurale – de fapt al GP-ului de acolo – (ce e un GP si daca e MF e alta discutie) in ceea ce priveste dezastrele naturale si artificiale. Tinind cont ca provine din armata israeliana e clar la ce fel de “dezastre” se refera – la cele comise in numele lui Allah. Si prezinta accidente, cu timpi de interventie, etc. Si care ar fi rolul unui GP, care e cel mai aproape de aria dezastrului. In zonele izolate. Ca el poate ajunge primul, poate da primul ajutor si apoi coordona echipele de interventie – de la echivalentul SMURD_ului pina la ambulantele armatei. Si a infiintat si o asociatie pe care a denumit-o medicina de frontiera – in sensul de granita. Care ia cite un pic din toate (chirurgie, urgente, dezastre, samd) si GP-ul e in centru. Raed, eat your heart !. Na, pune un arab sa faca ceva ca vine un evreu si te invata pe dos. Remarca ofensatoare si rasista. Ma autoamendez dar nu ma impiedica sa remarc ca in toate tarile GP – poate sa faca orice, numai noi, ca fraierii (aveam alt termen in minte da’ cartonasul galben e inca proaspat!) ne limitam singuri! Shalom!

Urmatoarea prezentare, despre etica, am cam sarit-o, urmam eu si ma gindeam la ce sa spun si cum sa spun, ca sa ii fac sa inteleaga. Aveam 5 minute si 11 diapozitive. Hmm, si totusi lucrarea lui Jose, despre etica suna interesant. Facem ceea ce trebuie in rural? Implinim nevoile pacientilor? Ne implinim nevoile noastre?

Capitolul III

“Si a fost sa fie prezentare”

Gunta ma prezinta, ma ridic, ma duc la laptop si incep (pentru doritori, prezentarea in atasament, a nu se uita e o prezentare si nu o lucrare!).

Nu m-am cronometrat, avantajul de a fi ultimul.

Primele imagini – cea a inaugurarii unui dispensar in anii 50, cu o comunitate locala extrem de normala dar si cu “militianul” de tip sovietic. Adica noi aveam inca in anii 50 ceea ce ei au si acum. A doua e degradarea dupa 50 de ani de comunism si 20 de ani de “reforma” a aceleiasi comunitati – secventa din Borat – filmata in Romania. Le pica putin maxilarul dar inteleg unde bat foarte repede. Oameni destepti!

Nu ii las sa vada involutia (pentru cei din Europa de Est, oricum era cunoscuta) ca le arunc in fata paradoxurile ruralului autohton – nu au apa curenta (adica put de iti vine sa iti astupi nasul cu pensa Kocher) dar “parlare la telefono mobilo si, ciao, etc” in fata ta, cu un mobil de 500 de euro si o cartela de 4 euro. Se plimba unii cu SUV_ul si taxiul iar altii cu caruta si drumurile noastre poate… se vor asfalta vreodata… Si altele de acest gen. Nu intimplator le-am pus pe cele din diapozitiv. Pentru ca telefonul mobil, SUV-ul

Apoi un diapozitiv cu o prima sumarizare, facuta si prin programul departamentului de rural, cu ceea ce am inteles in douazeci de ani. Cred ca va place sloganul: politicieni, lasati profesionistii sa isi faca treaba. Asta pentru ca nu am putut scrie ca, la fel ca si cu indienii lui Custer, “un politician bun e un politician mort!”.

Si de aci am luat-o scurt, de nu a miscat nici unul.

Daca nimeni nu face nimic, facem noi pentru noi.

“Si dai, si lupta!” . Vezi diapozitivul 5

Apoi am prezentat, pe scurt, aceasta lista de discutii. Cu plusurile si minusurile ei. Cu dependenta multora de ea. Ca ne aduna si la bine si la rau.

Ca aici sintem prieteni, chiar daca ne mai ciltiim, ca aici ne nastem copii, ca aici ni-i crestem, ca aici aflam ce a mai facut fiecare si ca aici ii plingem pe cei disparuti. Ca daca unul din noi are o problema ii raspund zece colegi. Cind au vazut acolo ca sintem 3000 au inlemnit. Dar cind au aflat ca sintem peste 25% din toti au explodat (probabil credeau ca avem vreo suta de mii de mefisti – glumesc). Li s-a parut fantastic ca peste 25% la suta din mefisti sint uniti.

Si cind credeau ca asta e totul…

Pac, diapozitivul cu asociatiile locale (nu am prezentat asociatii si patronate – imi era greu sa ii fac sa inteleaga in 5 minute diferentele si necesitatile diferite – cel putin asa am calculat initial). Deja erau groggy. Au inghitit treaba cu asociatiile locale pe nemestecate – sedinte lunare, scrisori, sms-uri, liste locale… WOOOW. Neam de neamul lor nu a adunat vreodata doctorii asa. Nu mai conta ca nu toate judetele procedeaza la fel. Lucrurile bune se copiaza repede. Parerea lor.

Logic pentru noi, nivelul national le-a parut lor ca sublim. Cu voluntariatul sint obisnuiti. Dar ca noi sa nu platim pe nimeni care sa ne faca treaba, nici macar o firma de lobby li s-a parut foarte interesant. Insa ceea ce i-a turtit definitiv a fost ca doi ani la rind am negociat cu ministrul sanatatii. Ca am primit reduceri de 40% si ca ne-am opus categoric. Ca am reusit sa convingem o mare majoritate a colegilor sa puna parafa jos. Ca miercuri, 30 mai, la ora 16 am primit primele informatii si ca joi, 1 aprilie, pe la ora 12-13, deja stia o tara intreaga. Avantajul listei.

Ca urmare, diapozitivul urmator, cel cu departamentul de medicina rurala a parut mai putin impresionant, dar au fost extrem de atenti si au inregistrat tot!

Nici bine nu am apucat sa trag concluziile ca a inceput avalansa de intrebari. Primele zece minute despre sistemul de sanatate din Romania. La multe se asteptau dar la cifre de 5-6 mii de inscrisi nu se asteptau. Si spre deosebire de ipocrizia ministeriala i-au compatimit sincer pe “fericitii posesori”. Au intrebat imediat cum se descurca si daca mai au timp pentru ei insisi.

Apoi despre mobilizare, despre organizare. Despre pozitia autoritatilor. Locale si nationale. Au vrut sa stie tot. Cind le-am explicat ca lista ne da cam 200 de mesaje in fiecare zi, in ultima perioada, au ramas interzisi. Si cind le-am spus ca recordurile au fost in perioada discutiilor cu ministerul, de 8 mii pe luna nu au mai reusit sa comenteze mare lucru. Dar au inteles foarte bine cind le-am spus ca unii colegi au dezvoltat addiction si isi incep ziua cu canoiul de cafea si cu mousul pe mesaje.

Una peste alta cred ca am reusit sa le transmit mesajul ca, atunci cind pleci de la tarcul bartosian (da, le-am povestit si despre asta si am citit in ochi lor parerea despre un asemenea guvern) si ajungi sa fortezi ministerul sa te cheme la discutii e un drum lung. Cu statia obligatorie Nicolaescu, PNESS, comisia MF si laptoapele. S-au mirat cind au aflat ca noi consideram ca sintem abia la inceput si ca mai avem muuult de munca. Ca vrem sa lucram integral pe calculator, reteta electronica, card de asigurat… Ei le au abia ca proiect de viitor.

Long story, short toata chestia a durat cam 30 de minute. A fost intrerupta doar pentru ca moderatorii doreau sa traga concluziile sedintei, totusi.

Din cauza mea au pierdut cu totii prezentarea de postere dar nu am auzit pe nimeni sa se plinga de asta. Concluziile au fost trase, workshopul fini dar eu incepeam sa fiu tras in toate partile. Pe de o parte felicitari, pe de alta parte riuri de intrebari (ei, m-am ales si eu cu o bere data de norvegieni, pentru combatarea uscaciunii linguale). Cei din Estul salbatec spuneau ca si-au recunoscut 101% propriul guvern, cei din vest doreau amanunte despre struggle, movement, cooperation iar cei mai orientati au pus doua intrebari cheie: daca mergem la nivel politic national si daca reusim sa influentam politica de sanatate. Si s-au intristat cind au aflat ca daca te bagi in politica te maninca porcii si ca politica de sanatate e sublima dar lipseste cu desavirsire si e inlocuita de politica de sanatate a conturilor private pe seama celor publice.

Cea mai interesanta intrebare, din punctul meu de vedere, a venit de la Roger Strasser – daca as avea “three wishes” care ar fi pe termen scurt, mediu si lung. Pe termen scurt am raspuns ca ar fi negocierea corecta cu autoritatile, pe termen mediu imbunatatirea specialitatii iar pe termen lung am spus ca doresc sa imi fac munca de doctor si sa nu am treaba cu nimic altceva. Nu m-am asteptat dar aplauzele au fost instantanee. Cred ca in legatura cu dorinta pe termen lung. Voi ce credeti?

Va urma…

Dr.Adrian Grom





5.000 de medici se pregătesc să plece din România

17 05 2010

Datele Colegiului Medicilor din România (CMR) arată că aproape 5.000 de doctori se pregătesc să plece să muncească în străinătate, după ce alţi 2.500 au plecat deja din ţară.

Potrivit Colegiului Medicilor, în România ar trebui declarată stare excepţională, iar motivele pentru o astfel de afirmaţie sunt cât se poate de simple. Numai în ultimele patru luni 10% dintre medicii care profesează în România şi-au găsit de lucru în străinătate.

Tot în aceste ultime patru luni, în România au fost organizate, la Bucureşti şi la Iaşi, trei târguri cu locuri de muncă pentru medici şi au fost 6.500 de posturi ocupate în urma acestor manifestări.
Cotidianul Duminicã, 16 mai 2010 ( Dan Zavaleanu)





Silentio stampa…concediu

17 05 2010